Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Restul e tăcere


     Mă bucură nespus că tot luăm pre­mii pe la festivaluri de film. Ce mă bucură şi mai mult este momentul acela, când într-o sală de cinema, lumea râde la un film românesc. Nu de un film românesc, ci cu un film românesc. Extrem de rar moment, pentru că suntem maeştri ai rizibilului. Şi atunci când nu râdem de vreun film al vreunui autor din "vechea gardă" ne plimbăm devastaţi emoţional prin peisajul mocirlos şi apocaliptic al tu­turor mizeriilor, momentelor insignifiante şi neplăcerilor umane ridicate la rangul de drame zguduitoare. În acest context, cel mai recent film al domnului Nae Caranfil este o apariţie atipică, providenţială, dea dreptul OZN-istică. Deloc formatat pe sensibilităţile minimaliste ale momentului, Restul e tăcere este splendid în amploarea sa, nostalgic şi ingenios în abordarea melo a filmului (oarecum) istoric şi, nu în ulti­mul rând, o comedie spumoasă.
     Povestea e simplă: un puşti vrea să facă un film. Doar că individul (pe numele lui Grig) este un român, anul este 1911 şi până la el n-a mai făcut nimeni film românesc. Prea bondoc pentru a fi june prim la teatru, prea timid pentru atenţia unei modele misteri­oase şi prea timorat pentru a îmblânzi furia tatălui său împotriva distracţiei de circ ca­re era cinema-ul, Grig reuşeşte să facă un film. Şi ce film... Independenţa României, primul, cel mai patriotic şi cel mai mare film românesc de până la Sergiu Nicolaes­cu. Momentul istoric şi mediul artistic (al epocii) îi furnizează lui Caranfil şansa de a trece prin vaudeville şi dramă, prin burlesc şi patetic. Şi le explorează / exploatează strălucit pe toate: de la dorinţa de eterni­tate pe celuloid a unei venerabile doamne a teatrului la generalii senili care nu mai ţin minte prin ce parte a fost atacată reduta şi de la fragilitatea inflamabilă a peliculei tra­tate cu nitrat de argint la xenofobia dâm­boviţeană, totul se succede rocambolesc... Dincolo de costume, râsete şi lupta dintre istorie şi ficţiune, Restul e tăcere rămâne un film despre Cinema. Despre nostalgie şi despre pionierii aceia uitaţi care au avut curajul vecin cu demenţa de a face un film prea mare pentru vremea lor.
 

 
(Re:publik nr. 35, martie 2008)

Comments: