Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Regăsirea” – cronică de film


Fără nici o îndoială, noul film al regizorului Ştefan Traian Roman are o bază pe cât de atrăgătoare pe atât de valoroasă: un caz din viaţă. Atrăgătoare, pentru că viaţa, cu poveştile ei tulburător adevărate, exercită dintotdeauna o puternică fascinaţie asupra noastră; valoroasă, pentru că nicăieri ca-n viaţă puterea exemplului nu funcţionează cu o mai mare eficacitate. Asupra acestui caz au lucrat trei scenarişti. Un om de televiziune, Anca Arion, un om de specialitate în «cazuri de viaţă», Gheorghe Robu, şi dramaturgul Dorel Dorian. Sigur că este greu de spus ce, sau cât s-a pierdut sau câştigat pe drumul de la viaţă la film, în mod cert şi vizibil efortul scenariştilor s-a concentrat pe o construcţie de maximă încarcătură sentimentală. Efortul acesta vine, probabil, dintr-un raţionament foarte logic; dacă avem de-a face cu o poveste care trăieşte prin şi din sentimente — sentimentul matern, sentimentul de vinovăţie, de teamă, de responsabilitate, de dragoste — atunci ele, sentimentele, trebuie să fie legea acestui film, şi sunt. Numai că, în felul acesta, ceea ce ar fi trebuit să fie «puterea exemplului», se pierde. Filmul se păstrează, conştiinclos, în limitele unei pledoarii frumoase, pentru sentimente frumoase. La rândul său, regizorul a sprijinit din răsputeri această concepţie, a îmbogăţit-o, i-a luminat toate suprafeţele, i-a pus în funcţiune toate mecanismele. Începând cu cel vizual, imaginea deci, semnată de Marian Stanciu, o imagine frumoasă cu măsură, şi tandră cu sobrietate, expresivă vie şi foarte atentă la stările sufleteşti ale personajelor, continuând cu muzica semnata de Gabriel Mărgărit, simplă, şi din nou cu supunere, creatoare de emoţie sentimentală, şi sfârşind cu distribuţia. O distribuţie bună, de «capete de afiş» şi actori de prestigiu, menită să acopere toată gama de sentimente conţinută în scenariu. Violeta Andrei, cu căldură şi vibraţie, mamă, în egală măsură victima unei greşeli din tinereţe a unui calcul meschin, şi perfect opusă imaginii unei mame egoiste, ambi­ţioase, calculate, mama fostutui iubit, inter­pretată cu mare dezinvoltură de Margareta Pogonat; Florin Piersic, personificarea sen­timentului de dragoste şi înţelepciune, în rolul soţului, un Florin Piersic fără zâmbetul atât de iubit, dar cu un plus de pondere actoricească şi, opus lui, Emil Hossu, dra­gostea din tinereţe, personificarea senti­mentului de vinovăţie complice, personaj incert, alunecos, cu răbufniri rare de luci­ditate amară; Colea Răutu, aspru şi cald cu măsură fermecător ca ori de câte ori se încredinţează roluri de muncitor tată de familie; Valeria Seciu, cu elegantă prezenţă într-un rol microscopic de tânără-soţie partidă-excelentă, Gilda Marinescu şi loana Ciomîrtan, din nou în gama tandră a personajelor cald pozitive şi, în fine, eroina-mobil al întregii poveşti, Carla Nicu­lescu, Irina, fetiţa părăsită fără ştire şi regăsită printr-un hazard trist, apariţie scurtă, dar care, cu certitudine, va rămâne în memoria spectatorilor, pentru că în faţa ochilor ei mari şi puţin trişti, fixaţi cu gravi­tate asupra celor două mame, se vor vărsa calde şi imperioase cele mai multe lacrimi. Pentru că Regăsire este un film la care se va plânge. Se va plânge ca la poveştile de viaţă nefericite, în care «el» şi «ea» s-au iubit, dar au fost despărţiţi, pentru că o mamă...pentru că o situaţie..., se va plânge ca la poveştile adevărate în care o femeie naşte un copil, dar copilul acela nu ei îi va spune mamă, ci alteia, se va plânge ca la poveştile cu oameni buni şi cumsecade care se îmbrătişează se sărută şi îşi spun cu ochii în lacrimi: «îmi pare bine că te-am cunoscut». Se va plânge, deci, în faţa vieţii.
Nu este prima oară, în mod sigur nu este nici ultima. Dar, de fiecare dată, în fata acestui fel de plâns, arta filmului face un pas înapoi. Uneori cu respect. Alteori cu invidie. Alteori doar cu umilinţă
(Cinema nr. 10, octombrie 1977)

Tags: cronică de film, eva sîrbu, regasire film, stefan traian roman

Comments: