„Racolarea” – cronică de film

     Ce-i trebuie unui film de aventuri ca să-și incinte publicul? Evident, aventura. O aven­tura cât mat extra-ordi-nară, cit mai ne-mai-po-me-ni-tă, trăită de un personaj cât mai „extra” (un om-păianjen dacă se poate, sau măcar un superman, posibil și un „oarecare”, dar cu senzaționale întâlniri (de gradul trei, ori patru, ori..). La noi, goana după senzațional e mai rară. Chiar dacă, într-o cheie fantastic-comică, un Gopo mai fură o bomba, sau niște oarece ardeleni. cutreierând vestul sălbatic, în glumă gustul petrolului, artistelor sau dolarilor... Pe ici, pe colo, câte un calcu­lator mai mărturisește câte ceva straniu, un om în loden mai rătăcește prin lumea noastră pașnică.
     În noul film regizat de George Cornea și scris de Constantin Voivozeanu rolurile se in­versează. Un geolog de pe la noi e atras într-o capcană diabolică pe teren străin, și aparent silit să joace cum îi cântă agenții unui trust multinațional de spionaj economic. Joc pe cât de excentric, pe atât de primejdios. Ge­ologul nostru — pașnic-pașnic, dar bine în­zestrat fizic, moral și intelectual, campion în raliuri pe timpul lui liber, va face față cu suc­ces, sub noua lui identitate de „number five” și testelor de perspicacitate și celor de simu­lare și detectorului de minciuni și antrena­mentelor de „desensibilizare” și farmecelor unei duble agente și urmăririlor palpitante printr-un labirint verde după ce străbătuse cu dezinvoltura un sofisticat labirint electronic. Și totul pentru a aduce jocul în favoarea noastră și a se putea întoarce acasă. Dar să nu desfășuram tot ghemul aventurilor lui „number five” și să ajungem prea repede la zicala „Totu-i bine când se termină cu bine”. Un bine cam șifonat, deși drept, după atâtea încercări ce pot zdruncina nervi prea fragili, de bovarică pedepsită („bine îi face!” ex­clamă cineva satisfăcut în spatele meu, când geologul îi aplica nevestei care-I vârâse în în­curcătură o corecție nu prea delicată). Coș­marul, grand-guignolul trăit în deplasare de soții Tudoran se sfârșește la graniță, odată cu aterizarea pe Otopeni a perechii regăsite. Dar reflexul celor întâmplate persistă pe retina sensibilă la imagini și învățăminte dintr-un voiaj atât de primejdios. Scenariul scriitorului Constantin Voivozeanu oferă date bogate pentru o asemenea aventură ce pare celui neavizat, mai fantastică decât un voiaj pe Marte. Criptogramei epice se oferă și o cheie, o logică — mai accesibilă, probabil, celui înarmat cu o anumită cunoaștere a problemei. Celuilalt spectator îi rămân unele mistere încețoșate (de ce, de pildă, nu-i folosită mrs. Tudoran ca pretext at șantajului și trebuie înlăturata spre a-i constrânge soțul ca să intre în horp... sau de ce agențiile de spionaj nu apelează la un satelit care poate afla oricum mai repede și mai multe date despre zăcămintele de uraniu din Africa decât deține un simplu explorator? Dar cum unui film de aventuri îi stau bine enigmele precum poetului metaforele, vom renunța să ne întrebăm — abia avem timp de răspunsuri — și vom urmări cu maximă atenție metodele ultramoderne de instruire a unui agent internațional dintr-un „intelligence” cu profil economic. Un centru cu zeci de canale tv, cu circuite interne, cu infailibile sisteme electronice de supraveghere, intimidare, supunere a voinței recruților, un fel de „cuib de cuci” în care nu atât instructații cât instructorii par înnebuniți de atâtea spoturi de lumini supraveghetoare, microfoane-dirijoare, programe strict controlate, reflexe studiate sub lupa ecranelor. Câmp ideal de desfășurare pentru talentul operatorului Racolării, Marian Stanciu, care poate folosi în voie unghiuri, luminii obiective cu distante focale lungi, scurte, ce apropie, îndepărtează, deformează, suprapun, decupează, derutează, după toate formulele bine studiate ale genului dinamic modern. Lecturi cinematografice activ asimilate, conspecte vizuale puse cu nerv în valoare, care — cu concursul altui om de cinema cu fantezie și har, autoarea montajului. Adina Georgescu-Obrocea, asigură filmului ritm alert, cursivitate, atracțiozitate în scenele de acțiune. Evident, nu și în scenele cu lungi discursuri în care se lansează — antrenați în detalii tehnice, silabisite într-o engleză de manual școlar — spionii celor două trusturi rivale. De ce nu s-a apelat la convenția clasică a folosirii câtorva expresii strecurate ici-colo pentru a colora partitura și s-a recurs la formula greoaie a dublării a jumătate din film, punând astfel în dificultate actori care n-au practica acestui sistem — asta n-am s-o înțeleg! Pentru că nu aici trebuia dusă bătălia pentru autenticitatea ambianței, ci exact acolo unde s-a și reușit cât de cât. În direcția unor tipuri de plan doi bine de regizorul George Cornea, care se rețin chiar dacă n-ar vorbi limba lui Shakespeare (excelentă pe postul ei de „dublu” frumoasa agentă Rodica Mureșan, simpatic și pitoresc personajul de picaro din bar, Rikie Ripp, sau bărbosul din biroul boss-ului Nero) le conving mai bine decât frazele rostite de alții ca la ora de engleză cu proaspeți cursanți ce n-au practica limbii vorbite.... O fericită excepție: Florin Piersic la el acasă pe orice paralelă cinematografică s-ar afla, care-si sporește farmecul și cu acest text de limbă străina. Eroul lui curajos are spontaneitate, umor, autoironie uneori, iar în situațiile dramatice create de scenariu are exact vibrația, căldura, nostalgia pentru tocurile de acasă, sentiment discret, dar eficace strecurat și de regizor prin câte un peisaj revenit în memorie, câte o voce dragă îmblânzindu-i singurătatea carcerei televizate, sau o melodie de dor frumos îngânată de Aura Urziceanu. Ca de obicei, muzica lui Adrian Enescu are acea putere evocatoare de stări, situații dramatice, sentimente. Tot creator la sugerarea culorii locale, au contribuit și scenograful Călin Papură și autoarea costumelor, de o modernă inventivitate ale Mariei Malița. Antipatic — prin partitură, dar foarte omenesc și firesc — chiar în momente neașteptate (acel atât de inimitabil „nu-ș ce am”), personajul Aurei Tudoran, interpretat cu sinceritatea ei cunoscută de Tora Vasilescu...
     Un film dinamic, de aventuri, căptușit și de câteva stenice sentimente — ca prietenia echipei de geologi în frunte cu mereu proaspătul Sebastian Papaiani și cu simpatica sa consoartă (din film) Rodica Popescu-Bitănescu, sau dorul de țara învăluind într-un abur trist privirile sentimentalului nostru explorator, alias George Tudoran — Florin Piersic e binevenit oricând.