Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Proba de etică mediatică - cronică de film ”Fixeur”


     Regizorul Adrian Sitaru, nume consacrat al noului cinema românesc, se distinge printre colegii săi de „nou val” prin „abaterile” dese de la paradigma realistă, bazate pe o stragie apreciată de instanţe de autoritate, dacă ne gândim la palmaresul său internaţional. În plus, căutările înnoitoare ale cineastului sunt elogiate de unul dintre cei mai respectaţi istorici şi critici de cinema din lume, David Bordwell care remarca, pe blogul său „riguroasele constrângeri formale asumate” în Din dragoste, cu cele mai bune intenţii (2010) în care personajul principal este permanent văzut din perspectiva celui cu care el interacţionează. Acest „consistent joc cu POV-ul”, (prescurtarea pentru punct de vedere) apărea şi în primul lungmetraj al lui Sitaru, Pescuit sportiv (2009), unde spectatorul e provocat să ghicească prin ochii cui sunt privite cele trei personaje. Şi următorul său film, Domestic (2012) propunea o structură interesantă, urmărind eroii de la distanţă, ca şi cum ar fi spionaţi de vecini, în timp ce Ilegitim (2016), lansat şi premiat la Festivalul de la Berlin, bazat în bună măsură pe improvizaţie, este expresia dorinţei sale de „a-şi înnoi metodele”, după cum mărturiseşte în interviul acordat lui Fabien Baumann în revista „Positif” din iunie (nr 664).
     Adrian Sitaru renunţă şi mai decis la subtilităţile formale în noul Fixeur, o dramă realistă pornită de la fapte diverse care denunţă traficul de minore exploatate în reţelele internaţionale de prostituţie. Cineastul nu se limitează la tratarea acestei teme, introducând o alta, la fel de generatoare de controverse etice: cinismul presei care exploatează aceste subiecte în cheie senzaţionalistă. Evenimentele se coagulează în jurul lui Radu (Tudor Aron Istodor, într-un meritat rol principal), un tânăr absolvent de jurnalism cu un stagiu de pregătire în Franţa, angajat la un trust media internaţional unde, în afara traducerii ştirilor, mai are şi calitatea de fixeur , omul care rezolvă probleme adminstrative şi tratează cu localnicii în situaţia sosirii unor echipe (persoane în misiune) din Franţa. Profilul eroului nu se suprapune peste cel al personajului familiar în serialele americane numit the fixer, el nu are o bâtă de baseball în portbagaj şi nu se bate cu delincvenţii, dar are o abilitate în a descoperi „scurtături” în relaţia cu autorităţile sau cu mafioţii locali. Filmul îl urmăreşte pe Radu pe parcursul misiunii de însoţire a doi jurnalişti TV francezi sosiţi să realizeze un material de senzaţie despre un scandal sexual relatat în presa din Hexagon despre două minore eliberate dintr-o reţea de prostituţie infantilă recent demantelată.
     Fixeur este în bună măsură un road movie despre o mică echipă de teleaşti francezi (realizatorul- Mahid Nebbou şi cameramanul- Nicolas Wanczycki,) care descoperă România trecând prin ea în viteză, urmărind cazul ales spre mediatizare pe traseul complicat al instituţiilor care preiau minorele. Unele dintre acestea (mai ales biserica) apără dreptul victimelor la anonimat, mai ales că gangsterii implicaţi păzesc ameninţător intrarea, altele (mai precis oameni care le aparţin şi se lasă mituiţi) facilitează întâlnirea cu minora dispusă să se lase filmată depunând mărturie. Printre agitatele tratative pentru obţinerea interviului francezii mai găsesc, ghidaţi de Radu, şi timpul unui moment de respiro într-un restaurant, cu discuţii despre scriitorii „bistriţeni” evocaţi cu mândrie de un descurcăreţ local (Adrian Titieni) şi cu soliste dispuse să o imite pe Edith Piaf şi să cânte în duet cu operatorul. Este unul dintre acele momente de „stagnare” a naraţiunii despre care vorbea Michelangelo Antonioni, în care filmul pare că uită despre ce povesteşte, dar nu face decât să aprofundeze portretizarea personajelor. E un pasaj care ne aduce aminte de masa la restaurant din Secvenţe de Alexandru Tatos sau cu filmarea câinelui pe plajă din Probă de microfon de Mircea Daneliuc, o altă poveste metacinematografică memorabilă cu care Fixeur pare că se înrudeşte. Ca şi la Daneliuc, reporterul face totul pentru a obţine de la intervievaţi reacţiile pe care le doreşte şi nu acordă prea mare atenţie nuanţelor. Şi, tot ca în Probă de microfon, realizatorii reportajului nu par a crede cu sinceritate că reportajele lor chiar pot schimba lumea. După aşteptări şi refuzuri, francezii au parte de o mărturie completă a Ancăi (Diana Spătărescu, o adevărată revelaţie actoricească), adolescenta exploatată sexual fără milă şi ameninţată cu moartea, înregistrând cuvintele fetei care vorbeşte dezinhibat despre ororile trăite. Rezultatul întrece aşteptările, dar teleaştii se sinchisesc prea puţin de ce se va întâmpla de aici înainte cu fata, evident marcată de experienţa nefericită şi incapabilă să se întoarcă la şcoală. Dacă Anca a fost salvată cu adevărat suntem lăsaţi să judecăm noi, privitorii, atenţia discursului fiind re-direcţionată asupra lui Radu, revenit la Bucureşti la ocupaţiile de rutină, dar şi la însoţirea la bazinul de înot a fiului lui Carmen, iubita lui, într-o scenă simetrică cu aceea a începutului.
     În complicitate cu regizorul Adrian Sitaru, operatorul Adrian Silişteanu marchează vizual (prin intensificarea cromatică) revenirea la un mediu urban mai confortabil, în care copilul e mai ocrotit decît în provincia lăsată în urmă. Împreună cu soţia sa, Claudia, Silişteanu este şi co-semnatarul scenariului care, tratat regizoral de Adrian Sitaru, marchează o intensificare a semnalului realist în filmografia acestuia. Descrierea lumii provinciale transilvănene şi a instituţiilor care şi-au însuşit modelul european deocamdataă la nivelul faţadelor şi mobilierului depune mărturie despre vâna realistă a acestui cineast prea superficial taxat drept „formalist”. Dispus să lucreze cu bugete mici, beneficiind de o echipă care gestionează profesionist filmele neconstisitoare, Sitaru ne mai poate surprinde curând cu o altă schimbare de registru sau de stilistică.
(Revista Film nr.4 / 2016)

Tags: 4proof film, adrian silisteanu, adrian sitaru, dana duma, fixeur cronica de film, fixeur film

Comments: