De la
Întoarce-te și mai privește o data ...la acel „a fost odată”... Interesant este cum au înțeles, de astă dată, scenaristul
Dumitru Carabăț și regizorul
Dinu Tănase, avându-I alături pe operatorul Constantin Chelba, să-și conceapă noul
remember: nărând cursiv și, totuși, fără ostentație, punctând semnificativ. „Cazuri reale” au fost convertite în fapt artistic, ficțiunea s-a încărcat, deopotrivă, de valoare etică și estetica, aducerea aminte, rememorarea filmică ambiționând să restituie, prin prezentul continuu al cinematografului, ceva din respirația, mereu vie, a istoriei. Sensibil seismograf ce-și asuma funcția poetică a evocării, pelicula înregistrează ceea ce cade sub incidența razei vizuale a unui copil maturizat de încleștările războiului, dar etalează în subsidiar și alchimia devenirii artistice, emoționale. Întreg filonul epic stă, de altfel, sub semnul fascicolului de lumina care recompune imagini reale. La un moment dat, băiatul se lasă atras de un spot orbitor și descoperă, cu uimire, mirajul cinematografului care are atât capacitatea să învețe, cât și să conserve imagini-document ca acele autentice secvențe de front ce conferă plus de tensiune vieții recreate pe ecran. În final, personajul (ce înglobează destinul atâtor eroi necunoscuți a căror existență poate nu a fost atât de spectaculoasă, dar a căror jertfă merită a fi cinstită peste timp) va dispare într-un con de lumină: moartea lovește pe la spate ucigându-I chiar când se află în dreptunghiul de speranță al ferestrei prin care își ia zborul, purtat de porumbei, mesajul de lupta al învingătorilor.
Trama se clădește pe o structură baladescă (muzica lui
Răzvan Cernat subliniază acest lucru, reverberând permanent un anume laitmotiv) ce orchestrează în suite armonice trei teme principale. Tema vieții pașnice — iubirea adolescentina; munca grea la exploatarea miniera, petrecerea câmpenească. Tema rezistenței și a tenacității — înțelegând că războiul nu s-a încheiat, bărbații hotărăsc să lupte organizat luând legătura cu armata română, copilul decide să li se alăture, nimic nu-I oprește, pleacă în căutarea părintelui sau și devine viteaz cercetaș. Tema generozității: tatăl și fiul urmăresc cu bunăvoința tentativa fragedului ostaș neamț de a deprinde o doina; ospitalitate copilul va găsi și într-un han și într-un azil de bătrâni din Cehoslovacia; cum armata română dă de mâncare populației prigonite, și băiețelul oferă hrana și un dram de afecțiune micuței unguroaice, fetița cea blondă și orfană.
Nu puține sunt portretele cinematografice individualizate lapidar, dar pregnant: profilul bărbătesc al lui Toader — Dan Bădărău, surâsul gingaș al Mariei — Rodica Horobeț, sclipirea caldă din privirea tatălui —
Remus Mărgineanu, zâmbetul amar al mamei năpăstuite —
Ecaterina Nazare, paterna autoritate a căpitanului —
Mircea Albulescu, severa dojană a plutonierului —
Ion Fiscuteanu, blânda compasiune a femeii și argatului —
Victoria Cociaș Șerban și
Paul Lavric, ținuta elegant austeră și distins feminină a directoarei —
Irina Petrescu. Cucerind printr-o extraordinară naturalețe, elevul Mihai Brătilă (în numărul trecut al revistei noastre, numele său a apărut greșit în explicația copertei, cerem scuze lui
Mihai Brătilă și cititorilor noștri.) s-a dăruit trup și suflet personajului sau Matei Oprișan, care trece prin încercări grele ce-i probează curajul și istețimea. Chipul pur, inocent al protagonistului capătă relief spectral și datorita insolitei figuri malefice a antagonistului, un ofițer german de contrainformații care obișnuiește să se metamorfozeze într-un ins pitoresc și poliglot ce se recomandă Agop, un personaj livresc, poate neverosimil, un personaj aproape de basm, plăsmuit parcă din temeri și ură, din lașitate și josnicie, cumulând dezgustătoarele trăsături ale „eroului negativ” ce va fi, în cele din urma, zdrobit de copitele calului. Savurând deghizamentul,
Dan Condurache nuanțează detaliat prototipul odios al delatorului.
Picturalitatea imaginii, compoziția și dinamica fiecărei secvențe scontează pe contrastul unor intense stări emoționale. Un prim cadru emblematic se așază, firesc, în matricea spațiului mioritic: pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, se cobor la vale... un băiat cu un taragot și un cal alb, purtând numele nemărginirii mănoase. Câmpia. Locui și timpul demarării acțiunii. Ardealul, vremelnic ocupat de horthyști în anul de sânge și victorie 1944 — insertul explodează brusc, pulverizând atmosfera bucolică — permanent se va păstra alternanța clipelor de liniște și senin, de înșelătoare acalmie, cu încordarea momentelor de înfruntare, disimulată sau fătișă... Strălucirea zilelor de vara și întunecatul abis al abatajului (de neuitat pupila scânteindă a copilului trudind, cot la cot, cu maturii)... Zarva serii de august când tot satul murmura „ne unim cu țara”, iar pe ulițe flutură un steag tricolor... La îngânarea nopții cu ziua, zumzetul coaselor harnice... Cavalcada disperata în urma trenului cu ostateci și moartea fetei în iarba înaltă... Pateticul marș „Veniți batalioane să trecem Carpații” ridicându-se peste trupele ce avansează ferm în coloane șerpuite... Mine explodând pe calea ferată, panica și apoi eliberarea cailor — o descătușare de energii... Prin aburul dimineții, cal și călăreț se avântă undeva, pe o culme, cucerind un strategic punct de observație... Pașii șovăielnici într-o curte dintr-un oraș evacuat... Între somn și trezie, realitatea, și visul, și filmul amestecându-se și dilatându-se coșmaresc... intuitiva circumspecție față de antipaticul simulant și cercul diavolesc al torturii cu câini... Refugiul printre opere de arta năpădite de șobolani și apocalipsa de afară, clătinarea în dezastrul scăldat de un sângeriu intens... La o vânătoare de mistreți, albul calm al zăpezii maculate violent de un precipitat atac aerian... Dezamăgirea trăită în mijlocul unei herghelii străine... În plină febră, o ceașcă de ceai la gura unui samovar... Zvastica tronând stupid pe un tort de nuntă, o lamentabilă ceremonie nupțială anulată de imaginația copilului care compune, mental, o scena de ritual românesc: mireasa pornind în întâmpinarea sorții pe calul alb, prieten de totdeauna... Atrocea interdicție a îngropării spânzuraților și periplul nocturn printre mormintele ostașilor necunoscuți... Saltul cu gândul acasă — un
mâine care pentru erou nu va mai exista, deși ideea sacrificiului său nobil va dăinui... Așa cum, în camera golită și de muzicanți și de auditoriu, persistă cristalinele acorduri ale unui „
Cântec în zori”.