Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Prin aburul dimineții


     De la Întoarce-te și mai privește o data ...la acel „a fost odată”... Interesant este cum au înțeles, de astă dată, scenaristul Dumitru Carabăț și regizorul Dinu Tănase, avându-I alături pe operatorul Constantin Chelba, să-și conceapă noul remember: nărând cursiv și, totuși, fără ostentație, punctând semnificativ. „Cazuri reale” au fost convertite în fapt artis­tic, ficțiunea s-a încărcat, deopotrivă, de va­loare etică și estetica, aducerea aminte, re­memorarea filmică ambiționând să restituie, prin prezentul continuu al cinematografului, ceva din respirația, mereu vie, a istoriei. Sen­sibil seismograf ce-și asuma funcția poetică a evocării, pelicula înregistrează ceea ce cade sub incidența razei vizuale a unui copil matu­rizat de încleștările războiului, dar etalează în subsidiar și alchimia devenirii artistice, emoționale. Întreg filonul epic stă, de altfel, sub semnul fascicolului de lumina care recompune imagini reale. La un moment dat, băiatul se lasă atras de un spot orbitor și desco­peră, cu uimire, mirajul cinematografului care are atât capacitatea să învețe, cât și să con­serve imagini-document ca acele autentice secvențe de front ce conferă plus de tensiune vieții recreate pe ecran. În final, personajul (ce înglobează destinul atâtor eroi necunos­cuți a căror existență poate nu a fost atât de spectaculoasă, dar a căror jertfă merită a fi cinstită peste timp) va dispare într-un con de lumină: moartea lovește pe la spate ucigându-I chiar când se află în dreptunghiul de speranță al ferestrei prin care își ia zborul, purtat de porumbei, mesajul de lupta al învingătorilor.
     Trama se clădește pe o structură baladescă (muzica lui Răzvan Cernat subliniază acest lucru, reverberând permanent un anume lait­motiv) ce orchestrează în suite armonice trei teme principale. Tema vieții pașnice — iubi­rea adolescentina; munca grea la exploatarea miniera, petrecerea câmpenească. Tema re­zistenței și a tenacității — înțelegând că răz­boiul nu s-a încheiat, bărbații hotărăsc să lupte organizat luând legătura cu armata ro­mână, copilul decide să li se alăture, nimic nu-I oprește, pleacă în căutarea părintelui sau și devine viteaz cercetaș. Tema generozității: tatăl și fiul urmăresc cu bunăvoința ten­tativa fragedului ostaș neamț de a deprinde o doina; ospitalitate copilul va găsi și într-un han și într-un azil de bătrâni din Cehoslova­cia; cum armata română dă de mâncare po­pulației prigonite, și băiețelul oferă hrana și un dram de afecțiune micuței unguroaice, fe­tița cea blondă și orfană.
     Nu puține sunt portretele cinematografice individualizate lapidar, dar pregnant: profilul bărbătesc al lui Toader — Dan Bădărău, surâsul gingaș al Mariei — Rodica Horobeț, scli­pirea caldă din privirea tatălui — Remus Mărgineanu, zâmbetul amar al mamei năpăstuite — Ecaterina Nazare, paterna autoritate a căpitanului — Mircea Albulescu, severa dojană a plutonierului — Ion Fiscuteanu, blânda compasiune a femeii și argatului — Victoria Cociaș Șerban și Paul Lavric, ținuta elegant austeră și distins feminină a directoarei — Irina Petrescu. Cucerind printr-o extraordi­nară naturalețe, elevul Mihai Brătilă (în nu­mărul trecut al revistei noastre, numele său a apărut greșit în explicația copertei, cerem scuze lui Mihai Brătilă și cititorilor noștri.) s-a dăruit trup și suflet personajului sau Matei Oprișan, care trece prin încercări grele ce-i probează curajul și istețimea. Chipul pur, inocent al protagonistului capătă relief spe­ctral și datorita insolitei figuri malefice a anta­gonistului, un ofițer german de contrainfor­mații care obișnuiește să se metamorfozeze într-un ins pitoresc și poliglot ce se reco­mandă Agop, un personaj livresc, poate ne­verosimil, un personaj aproape de basm, plăsmuit parcă din temeri și ură, din lașitate și josnicie, cumulând dezgustătoarele trăsă­turi ale „eroului negativ” ce va fi, în cele din urma, zdrobit de copitele calului. Savurând deghizamentul, Dan Condurache nuanțează detaliat prototipul odios al delatorului.
     Picturalitatea imaginii, compoziția și dina­mica fiecărei secvențe scontează pe contras­tul unor intense stări emoționale. Un prim ca­dru emblematic se așază, firesc, în matricea spațiului mioritic: pe-un picior de plai, pe-o gură de rai, se cobor la vale... un băiat cu un taragot și un cal alb, purtând numele nemăr­ginirii mănoase. Câmpia. Locui și timpul de­marării acțiunii. Ardealul, vremelnic ocupat de horthyști în anul de sânge și victorie 1944 — insertul explodează brusc, pulverizând atmosfera bucolică — permanent se va păstra alternanța clipelor de liniște și senin, de înșe­lătoare acalmie, cu încordarea momentelor de înfruntare, disimulată sau fătișă... Străluci­rea zilelor de vara și întunecatul abis al aba­tajului (de neuitat pupila scânteindă a copilu­lui trudind, cot la cot, cu maturii)... Zarva se­rii de august când tot satul murmura „ne unim cu țara”, iar pe ulițe flutură un steag tri­color... La îngânarea nopții cu ziua, zumzetul coaselor harnice... Cavalcada disperata în urma trenului cu ostateci și moartea fetei în iarba înaltă... Pateticul marș „Veniți bata­lioane să trecem Carpații” ridicându-se peste trupele ce avansează ferm în coloane șerpu­ite... Mine explodând pe calea ferată, panica și apoi eliberarea cailor — o descătușare de energii... Prin aburul dimineții, cal și călăreț se avântă undeva, pe o culme, cucerind un strategic punct de observație... Pașii șovăiel­nici într-o curte dintr-un oraș evacuat... Între somn și trezie, realitatea, și visul, și filmul amestecându-se și dilatându-se coșmaresc... intuitiva circumspecție față de antipaticul si­mulant și cercul diavolesc al torturii cu câini... Refugiul printre opere de arta năpădite de șobolani și apocalipsa de afară, clătinarea în dezastrul scăldat de un sângeriu intens... La o vânătoare de mistreți, albul calm al zăpezii maculate violent de un precipitat atac ae­rian... Dezamăgirea trăită în mijlocul unei herghelii străine... În plină febră, o ceașcă de ceai la gura unui samovar... Zvastica tronând stupid pe un tort de nuntă, o lamentabilă ce­remonie nupțială anulată de imaginația copi­lului care compune, mental, o scena de ritual românesc: mireasa pornind în întâmpinarea sorții pe calul alb, prieten de totdeauna... Atrocea interdicție a îngropării spânzuraților și periplul nocturn printre mormintele ostași­lor necunoscuți... Saltul cu gândul acasă — un mâine care pentru erou nu va mai exista, deși ideea sacrificiului său nobil va dăinui... Așa cum, în camera golită și de muzicanți și de auditoriu, persistă cristalinele acorduri ale unui „Cântec în zori”.
(Cinema nr. 6, iunie 1987)

Tags: cantec in zori film, dinu tanase, dumitru carabat, irina coroiu

Comments: