N-am fost în Hawaii, recunosc, dar nici Dragoș Bucur, eroul poveștii lui Jesus del Cerro, autorul scenariului și regizorul filmului. Se duce, însă, câștigătorul concursului lansat cu prilejul premierei peliculei Hawaii, produsă de Actoriedefilm.ro. Prima parte a filmului este o poveste dramatică despre o familie din perioada comunistă, care află, pe căi oculte, că moștenește o avere în Hawaii, de la fratele dispărut al tatălui. Cu mulți ani în urmă, doi frați au încercat să fugă din România comunistă peste Dunăre. Unul dintre frați a fost prins (Constatin Cojocaru), despre celălalt nu s-a mai știut nimic. Aflăm și noi, împreună cu familia rămasă în țară – tatăl și cei doi copii, Dragoș Bucur și Rodica Lazăr, că omul a ajuns în lumea liberă și a făcut avere. Problema este cum să ajungă niște români dintr-o țară cu servicii de securitate extrem de active să acceseze cele trei milioane de dolari din America, în termen de trei luni. Mai ales că tatăl, după încercarea nereușită de evadare, este supravegheat în permanență. El și copiii lui. În tabăra serviciilor speciale avem doi reprezentanți – o fată (Cristina Flutur), care primește misiunea de a-l contacta pe fiu, ca să afle ce plănuiește și să fie promovată, și șeful ei, ofițerul (Andi Vasluianu), care îi este și amant, în secret, bineînțeles. Securista se îndrăgostește de urmărit și plănuiesc să fugă împreună. Șeful gelos află și stopează acțiunea celor doi.
Aici se termină prima parte a filmului, care ezoluează spre comedie bufă. Dacă mărești viteza imaginii și pui niște cartoane explicative, obții un simpatic film mut de cinci minute. Jésus de Cerro lasă imaginea la viteză normală și avem o jumătate de oră în care se construiește un balon cu aer cald. Fețe de masă, fotografii uriașe cu Ceaușescu, cearceafuri înflorate sunt adunate de la vecini și prieteni, se coase corpul balonului, iar sursa de aer cald e improvizată și pusă într-un coș. Tatăl și fiul pleacă spre Dunăre, iar securiștii îi urmăresc, ca-n filme. Metaforic, eroul nostru reușește să plutească peste Dunăre în balon, spre libertate și spre banii din Hawaii.
Am remarcat grija scenografului Călin Papură pentru locațiile, mașinile și detaliile decorului din anii ’80, dar și tricotajele în care sunt îmbrăcate personajele de către scenografa Ana Ioneci. Producătorul Dragoș Bucur ne-a povestit despre dificultățile filmărilor cu mașinile vechi în timpul iernii, pentru că proprietarii se temeau de efectele sării de pe străzi asupra caroseriilor. L-am remarcat și pe Gheorghe Ifrim, în rolul cumnatului, băiat temător, gata oricând să ”toarne”, să informeze, chiar dacă își iubește familia. Imaginea este semnată de Tudor Panduru, iar montajul de către Ovidiu Văcaru.
În rest, dacă prima parte a filmului este complet diferită de comediile pe care le-a regizat până acum Jésus de Cerro, în cea de-a doua nu se desminte, revine la stilul filmelor anterioare. Hawaii este o producție Actoriedefilm.ro / Studio Indie Productions și este distribuit în România de RoImage 2000, care și-a asumat distribuția și pentru producția anterioară, Două lozuri, regizată de Paul Negoescu.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu