Desigur, a fost o zi agitată. Singura oră de azi este 20... Îmi imaginez de câte ori v-aţi ales costumul, cravata... O întâlnire cu publicul nu vine în fiecare zi. Aşa... actorii mei dragi iar eu mă uit la voi şi vă găsesc alţii deja, după mers, după vorbă, cu alte filme în cap. Alţii… Savu e undeva prin bobina I, Panait o să urce şi el pe pânză, Maria — până la secvenţa GARA-INTERIOR-EXTERIOR-SEARA — nici urmă de ea.
Şi când mă gândesc la noaptea aceea, când mi se făcea respiraţia abur, iar eu am tăbărât peste voi cu pompierii şi furtunele cu apă... Ploaia a ieşit ea, până dimineaţa, dar doi dintre voi au căzut la pat... Sau când stăteam cocoţaţi acolo, în Transfăgărăşan, ţinându-vă flămânzi zile întregi şi aşteptând o spărtură în ceaţă şi când te-am băgat, Diplane, sub maşină, cu roţile învârtindu-ţi-se lângă tâmplă, pentru că la filmul ăsta voi aţi fost şi cascadorii şi dublurile şi vocea care v-aţi pierdut-o în post-sincroane, şi liniştea, şi concediul şi sculatul cu noaptea în cap şi hainele pe care vi le-am distrus şi mâinile care v-au sângerat de-a binelea, încât în film pare trucaj, şi, în sfârşit, zilele mele proaste, în care mi-aţi suportat nervii cu înţelegere, pentru că trebuia să credem unii într-alţii, când revăd toate astea, mă descopăr în faţa voastră, voi cei atât de generoşi. Mulţumesc.
Dar anonimii? Prietenii noştri risipiţi printre filme? Să ne ridicăm la sfârşit, citindu-le cu recunoştinţă modestele nume. În picioare...
