Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Premieră Cinepub: „Toată lumea din familia noastră”


     Toată lumea din familia noastră (regia Radu Jude) este propunerea săptămânii pe CINEPUB. Filmul a fost prezentat în premieră la Festivalul Internațional de Film de la Berlin (secțiunea Forum) și recompensat cu Heart of Sarajevo, Marele Premiu al Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo, și îi are în rolurile principale pe Şerban Pavlu, Sofia Nicolaescu, Mihaela Sîrbu și Gabriel Spahiu, cu participarea cunoscuților actori Tamara Buciuceanu, Stela Popescu și Alexandru Arşinel.
     „Viaţa poate fi frumoasă, poate fi tragică, dar privită dintr-un anumit unghi, are întotdeauna ceva ridicol. Există ridicol în politică, în sport, în media, dar parcă nicăieri nu e mai evident decît în viaţa personală,” spunea Radu Jude pentru Dilema Veche.
     La aproape 40 de ani, Marius e divorţat. Fosta soţie, Otilia, s-a recăsătorit cu un contabil. Fiica lor de cinci ani, Sofia, locuieşte cu mama ei, ceea ce-i provoacă lui Marius o continuă frustrare. Legea a decis ca Marius să petreacă doar un timp limitat cu fiica lui. Când Marius vrea să o ia pe Sofia la mare pentru o scurtă vacanţă, află că fosta soţie nu este acasă şi că fetiţa e bolnavă. Nu crede ce i se spune şi vrea să o ia pe Sofia cu forţa.
     Detalii: Cinepub.ro
(09.12.2016)

Tags: cinepub.ro, filme romanesti, radu jude, toata lumea din familia noastra film

Comments: