Există câţiva actori foarte jucaţi în filmul românesc:
Ştefan Ciobotăraşu (aproape 20 de filme),
Colea Răutu, Fory Etterle,
George Calboreanu,
Gr. Vasiliu-Birlic, George Mărutză şi alţii. Toţi strălucesc în primul rând ca interpreţi de teatru şi aproape tuturor cea de a şaptea artă le-a solicitat apariţia în roluri de întindere. Aproape tuturor, fiindcă pe Fory Etterle nu l-am văzut încă interpretând un rol pe măsura inepuizabilelor sale calităţi, genericul niciunuia dintre filmele noastre nu începe cu numele său.
De multe ori distribuţia unui film e alcătuită după criterii cel puţin bizare, actorii asupra cărora s-au oprit regizorii nu au decât ca date exterioare contingenţe cu ţesătura intimă a rolului iar „îndrăznelile” nu au o logică în stare să le explice. (Aşa s-a întâmplat în
Mofturi 1900, film în care personajul principal al schiţei caragialeşti „C.F.R.”, magazionerul a cărui consoartă tânară călătoreşte în „cupeu separat” cu fercheşul şef de gară, a devenit tânăr şi la rându-i frumos. Spânul din
Harap Alb al lui Gopo e superb şi... păros. De ce?)
Fory Etterle e chemat să interpreteze roluri de bărbat „ciudat”, glacial şi ostentativ ceremonios, privindu-şi interlocutorii cu satanică superioritate, plin de venin, dar totdeauna reţinut ca un adevărat Iago nordic.Chipul de extremă mobilitate al actorului compune măşti desenate fantast, vocea capătă noi inflexiuni şi astfel, „destrămând” fragila alcătuire a rolului din scenariu, Fory Etterle contrazice, graţie marelui său har interpretativ, însăşi ipostaza perpetuată la nesfârşire a eroului pe care e pus să-I încarneze, adaugă (acolo unde sunt) valori textului cinematografic şi (acolo unde nu i se sugerează) inventează mişcări, apare în faţa aparatului cu firescul şi „lipsa de emoţie” a adevăraţilor artişti. Vizitator frecvent al platourilor de filmare, autorul acestor rânduri a avut prilejul să-i vadă la lucru pe foarte mulţi interpreţi care par a se consuma fantastic în secvenţe dramatice, care plâng, se „transfigurează”, se „desfigurează” etc (conform decupajului) şi care declară că simt rolul cu inima, cu ochii, cu sângele, etc. pentru ca filmul vizionat, să releve eşecuri grandioase,
Fory Etterle e tipul de artist la care arderile emoţionale se produc interior, fără izbucniri şi zvârcoliri sesizabile, care pune în slujba eroi lor săi o muncă de sobră preelaborare, de aceea sună atât de simplu şi de firesc — spuse de el, imaginate de el — replici ori gesturi complicate. E mai degrabă un temperament ardent acest domn elegant şi „rău” din filmele noastre
(vezi
Porto Franco, vezi
Lupeni 29) şi un admirabiI campion al lucidităţii. Actor care gândeşte cu tot ce e fiinţa lui, comunicând senzaţii obiectelor pe care le atinge, el izbuteşte un maximum de performanţă atunci când îşi însoţeşte gestica inimitabilă, harul său natural, de un rol scris cu spirit. În
Străinul (meritul este, desigur, al lui
Titus Popovici în primul rând), Fory Etterle interpretează cu eleganţă şi umor rolul părintelui Potra.
Deşi incriminat de fabula filmului, pe cale de a avea o influenţă nefastă asupra tinerilor dezorientaţi de răscrucea de timp în care trăiesc, părintele Potra nu e niciodată caricatural, dimpotrivă, în multe momente, datorită superiorităţii lui intelectuale, el ne captează uneori simpatia. El reprezintă nu numai mecanismul religios, alcătuit cu minuţie pentru a domina, pentru a împinge spre morbiditate conştiinţa umană, nu e nici clasicul popă plin de păcate, gurmand şi beţiv din proza clasică, ci e un reprezentant modern al lumii burgheze, un apărător al unei vechi ordini căreia de fapt îi înţelege şubrezenia. Potra are adevărate repulsii biologice faţă de notabilităţile oraşului, laşe şi îngâmfate, proaste şi atemporale şi simte, întâiul, aerul — mortal pentru el — al unei noi epoci. El se retrage în anacronica lui sutană ca într-un castel nelocuit, cu ziduri sparte, dar are o nobleţe şi o voluptate chiar, a sfârşitului, a degradării.
Cu acest rol, Fory Etterle a izbutit o adevărată creaţie şi nutrim speranţa că regizorii noştri îl vor chema în filme pe măsură. Credem, de asemenea, că actorul va refuza — îi cunoaştem scrupulozitatea profesională — filmele cu apariţii pur decorative, în care nu i se îngăduie să încerce şi altceva.
Adevărat actor de film, Fory Etterle poate ataca marile roluri, realizând poate rolul carierei, dând înfăţişare (şi glas, şi gând) unor personaje cu totul contrare celor pe care le joacă azi.
