Printre mijloacele cele mai însemnate de a crea o emulaţie în domeniul artei cinematografice româneşti, unul care se impune cu o evidenţă de necontestat este cultivarea din ce în ce mai intensă a filmului de scurt metraj. Regizorii şi scenariştii noştri nu pot apărea printr-un fel de „generaţie spontană”, ei trebuie să facă o ucenicie continuă, trebuie să-şi exercite şi să-şi dezvolte posibilităţile şi aceasta nu se poate face decât producând filme. E mult mai firesc, şi în acelaşi timp mai lipsit de riscuri, să se încredinţeze unui regizor un film de lung metraj, atunci când el şi-a dovedit capacitatea profesională ca autor al mai multor filme de scurt metraj reuşite. Producerea unui film necesită, din păcate, investiţii băneşti foarte mari şi grija pentru modul în care sunt efectuate ele este, fără îndoială, mai mult decât necesară. Tocmai de aceea socotesc că producerea unui număr mai mare de filme „scurte” va putea constitui o modalitate simplă de a tăia acest nod gordian aI cinematografiei.
Dar nu e vorba numai de o posibilitate sporită de a „da de lucru” regizorilor de filme. Fapt este că lipsa filmelor de scurt-metraj se face simţită, şi că amatorii de filme sunt primii care o simt. Un documentar viu, fie ştiinţific, fie artistic, procură spectatorului o dublă satisfacţie: pe lângă plăcerea de a privi o înlănţuire palpitantă de imagini, uneori dintre cele mai uluitoare şi mai fantastice, el are senzaţia foarte agreabilă a dobândirii unor cunoştinţe la care, pe altă cale, în cele mai multe cazuri, i-ar fi fost greu sau chiar cu neputinţă să ajungă. Şi iarăşi, în cazul filmelor de scurt metraj, nu e numai vorba de „documentare”. De multe ori m-am gândit ce interes ar putea provoca o serie de câteva filme de scurt-metraj pe baza unor schiţe de Caragiale sau a unei nuvele de Dumitru Radu Popescu, a unei piese de Sorescu, ca să nu dau decât câteva din multele exemple ce se pot da. Poeţii şi prozatorii noştri ar putea fi mai uşor ispitiţi să creeze, pentru început, scenarii pentru asemenea filme. Ar fi şi pentru ei, totodată, o ucenicie cu rezultate concrete imediate.
De ce să fie nevoiţi spectatorii să vadă de două sau de trei ori, la diverse cinematografe, un acelaşi film documentar, cum se întâmplă adesea, când sporirea producţiei de scurt metraj ar avea atâtea foloase?