Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Pelicula „Orizont”, de Marian Crișan, la Festivalul Filmelor Francofone în Polonia, 2021


     Filmul Orizont, în regia lui Marian Crișan, va fi prezentat la Festivalul Filmelor Francofone din Polonia. Ediția 2021 se va desfășura în perioada 19-26 martie.
     În fiecare an, în martie, sărbătorim în Polonia Luna Francofoniei, adică a comunității persoanelor care utilizează limba franceză. Cu această ocazie, împrenă cu Ambasadele Belgiei, Irlandei, Canadei, Luxemburgului și Elveției, de asemenea cu Institutul Francez din Polonia, Biroul Wallonnie-Bruxelles și Ninateka se organizează Festivalul Filmelor Francofone, care va avea loc online, pe platforma Ninateka (ninateka.pl).
     Programul festivalului cuprinde opt filme care, cu o mare doză de sensibilitate, dar și cu umor, tratează importante subiecte sociale. Printre aceste filme se numără și producția românească Orizont, în regia lui Marian Crișan:
     Festivalul este organizat cu sprijinul GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone), Filmotecii Naționale-Institutului Audiovizualului și TV5 Monde.
Detalii: icr.ro
(19.03.2021)

Tags: festivalul filmelor francofone varsovia, icr varsovia, marian crisan, orizont film 2014

Comments: