Un film odată făcut rămâne în istoria cinematografului. În cazul celui românesc, cu atât mai mult apariţia unuia în care
Draga Olteanu-Matei este interpreta principală şi scenaristă (chiar dacă în colaborare). În plus, ca un amănunt pitoresc, acest eveniment a dus la spargerea geamurilor cinematografului în care avea loc premiera.
Îndrăgită actriţă de comedie, ea a visat îndelung la un film în care să-şi poată arăta întreaga personalitate artistică, inclusiv dimensiunea dramatică.
Patima îi oferă o astfel de oportunitate, iar nouă, o alta în a re/vedea astăzi acest film. Rezumând putem spune că filmul cuprinde două dintre etapele trecerii de la capitalism la comunism, aşa cum au fost ele teoretizate de clasicii marxism-leninismului: reforma monetară şi naţionalizarea. Pe aceste adevărate cutremure sociale, la care trebuie adăugată şi starea României postbelice, se brodează destinul familiei Păunei Varlam, care are ghinionul să-şi descopere calităţile de întreprinzător capitalist exact în momentul în care ele erau distruse şi condamnate de noile schimbări sociale, schimbări care îi distrug şi familia şi pe ea însăşi.
Personajul Păuna Varlam l-a obsedat pe scriitorul Petru Vintilă, tributar la începutul carierei sale temelor şi idelogiilor proletcultiste, ostentativ angajat politic în obsedantul deceniu. Ea apare şi în “Mărirea şi decăderea Păunei Varlam” (1971), dar şi în “Hiena şi circul” (1967), care stă la baza scenariului realizat de actriţă în colaborare cu
George Cornea, operator de formaţie, aici la debutul său regizoral..
Într-un interviu din 2006, Draga Olteanu-Matei îşi mărturisea supărarea că nu a fost lăsată să facă filmul conform scenariului, în care “erau nişte scene minunate – unele nu s-au făcut, iar altele au fost filmate greşit. Filmul a trecut pe sub ştachetă din acest motiv”, apreciază ea cu luciditate.
Aproape nimic din ceea ce ar putea face viaţa greu de suportat nu lipseşte din acest film: eroina principală rămâne vaduvă de două ori, cu doi copii de crescut, oscilează între sărăcia postbelică (îşi vinde lucrurile din casă) şi capacitatea de a prelua, conduce şi dezvolta într-o prosperă fabrică afacerea de pielărie a celui de al doilea soţ (Vasile Cosma), după moartea căruia se recăsătoreşte cu avocatul casei, Martaloglu (
Gheorghe Cozorici). Chiar dacă acesta o ajută în unele procese, nu poate face nimic atunci când Păuna se confruntă cu stabilizarea, pierzând sume uriaşe de bani gheaţă, înghesuţi în saltea. Copiii sunt neglijaţi, iar dacă băiatul (Ovidiu Moldovan) găseşte o scăpare, plecând de acasă şi angajându-se ca muncitor la CFR, fata (
Mariana Buruiană) este violată de calfa Tie (
Emanoil Petruţ, cu perucă ) şi se sinucide. Intenţionând să pună mâna pe averea ei, cel de al treilea soţ o convinge să i-o cedeze lui, iar apoi o internează într-un ospiciu. Când fuge de aici şi se întoarce acasă, fabrica e naţionalizată, iar marfa este confiscată de noile autorităţi, ca să nu se facă speculă. Distrusă material şi moral, Păuna se duce şi ea pe podul de peste Timiş, sugerându-ni-se intenţia ei de a se sinucide.
După cum se poate vedea, filmul ne înfăţişează destinul nemilos al unei femei curajoase şi inteligente, care, din cauza opticii momentului, este considerată o “hienă”.
„Mi-au distrus filmul cu adaosuri politice și morale. Această femeie, Păuna, prin ambiția și puterea sa de muncă, este modelul omului de succes al zilelor noastre. Însă filmul moralizează atitudinea ca fiind a «timpurilor vechi». Dacă ei ar fi vrut ca oamenii s-o dezaprobe pe această «hienă», trebuia să lase scenariul cum era scris. Și atunci omul singur hotăra dezaprobarea”, observă extrem de pertinent Draga Olteanu-Matei în interviul din 2006.
Filmul a fost turnat la Lugoj şi regăsim în unele secvenţe atmosfera oraşului ardelenesc de provincie (unde se află şi o închisoare, care a fost folosită de comunişti împotriva opozanţilor – situaţie puţin cunoscută şi de aceea consemnată aici), dar interpretarea eroinei principale rămâne de consemnat, alături de debutul seducător al Marianei Buruiană.
Patima a obţinut premiul „Opera prima”, “Portocala de argint”, la Festivalul Internaţional de Film de la Antalya, în 1977.
Dacă prin el aflăm cum se trece de la capitalism la comunism, nu aflăm, desigur, şi jaloanele drumului invers – de la comunism la capitalism, altfel decât prin agenţiile de voiaj, vorba poveştii. Îţi pui însă problema atunci când, văzând acum filmul, constaţi cum ce e azi de condamnat mâine devine o calitate, aşa cum observa şi Draga Olteanu-Matei. În ce măsură egoismul şi lăcomia, ca şi lipsa conştiinţei morale, pot atinge cote îngrijorătoare rămâne a hotărî fiecare atunci când se confruntă cu propriul destin.
