Debutul
Ideea de a-mi face din actorie o profesie a venit treptat. De fapt la început n-a fost o hotărâre precisă. Cred mai mult că o predispoziţie sufletească anume, o înclinaţie spre analiză, spre descoperirea intimului lucrurilor, m-a determinat să aleg această meserie care înseamnă tocmai apropierea de emoţiile, sentimentele şi gândurile ascunse ale omului. Primele contacte cu scena le-am avut din liceu.
Teatrul
Am avut norocul unor roluri foarte varinte ca gen, vârstă, temperament. Am jucat la Naţionalul din Craiova, Bucureşti, Cluj şi iar la Bucureşti. Am lucrat cu regizori foarte diferiţi, roluri diferite. De la Euripide, Shakespeare, la Bernard Shaw, Oscar Wilde, Tennessee Williams, la Mirodan, Lovinescu sau Cehov.
Filmul
Debutul în
La mere – filmul de diplomă al lui
Iulian Mihu şi
Manole Marcus – m-a ajutat mult. Apoi
Blanca, tot un film−diplomă al lui
Mihai Iacob.
Ora H, Furtuna, Darclée, Omul de lângă tine, Dragoste lungă de-o seară, fie în roluri principale, fie în altele episodice, mi-au dat posibilitatea să-mi rotunjesc în mod divers experienţa. Totuşi cel mai apropiat rol rămâne
Darclée, poate şi pentru că m-a solicitat să împlinesc personajul mai mult din datele sufleteşti decât din cele fizice, care iniţial cereau o femeie foarte frumoasă, plină de vigoare. Astfel, Darclée a devenit o femeie obişnuită, cu un fizic obişnuit, dar cu un potenţial interior care o diferenţia de acest „oarecare”. Acum,
Gioconda fără surâs îmi oferă o adevărată partitură actoricească. Sper să reuşesc în redarea acelui „calm geometric” de care vorbeşte eroina.
Televiziunea
O formă de spectacol care te solicită mult prea mult din punct de vedere nervos ca s-o iubesc în mod deosebit. Televiziunea îmi dă senzaţia ireparabilului. Nu-ţi permite corectura şi deci nici greşeala. Am jucat în câteva dramatizări după Dostoievski, Stendhal şi în piesa lui Lovinescu, „Oaspetele în faptul serii".
— Ce creaţii actoriceşti v-au impresionat în mod deosebit?
— Geraldine Page. Întâlnirea cu ea în viaţă, în Statele Unite, a fost la fel de emoţionantă ca şi întâlnirea cu ea pe ecran. Marea ei disponibilitate sufletească, trăirea intensă exprimată modest, m-au făcut să înţeleg mai bine unele din sursele talentului ei. Apoi Audrey Hepburn şi Ingrid Bergman. Iar pe scenă, ca şi în film, întotdeauna, Eugenia Popovici.
— Dacă n-aţi fi fost actriţă ce profesiune v-aţi fi ales?
— Mi-ar fi plăcut să fiu medic, să vindec suferinţa. Şi meseria noastră alină, ajută într-un fel omul să devină mai bun, mai drept, mai sensibil. Deseori am observat că medicii sunt foarte buni spectatori.
— Care este după părerea dvs. vârsta ideală a actorului?
— Mie îmi convine să spun 30. Dar cred că aşa şi este. Atunci când nu eşti nici prea tânăr pentru a fi lipsit de experienţă şi totodată de o aşezare, de o pondere, dar nu eşti nici prea bătrân să te simţi prea distanţat de viaţă. De fapt, vârsta ideală a actorului este vârsta maturităţii, pe care talentul o poate prelungi însă dincolo de limitele ei fizice.
— Ce calităţi consideraţi indispensabile pentru a trăi?
— Sociabilitatea. Nu în sensul superficial, ci acea sociabilitate care te obligă să înţelegi şi să ţii seama de prezenţa şi de dorinţele celor din jurul tău.
— Defectele cele mai reprobabile?
— Egoismul şi invidia.
— Ce vă caracterizează?
— Din păcate, emotivitatea. Din fericire — voinţa care mă ajută s-o stăpânesc.
