S-a născut la 9 iulie 1943, la Bucureşti. Urmează trei ani şcoala medie de artă plastică. Apoi absolvă liceul teoretic. Debutează la 15 ani pe scena Casei de cultură «Griviţa Roşie». După un an, prima apariţie la Televiziune, cu melodiile «Piccolissima serenada» şi «Chemarea mării». Urmează debutul la radio şi la Casa de discuri «Electrecord».
În prezent, Margareta Pâslaru are imprimate 60 de melodii şi deţine recordul vânzării de discuri la muzică uşoară. Recent însă şi-a bătut propriul ei record cu discul de muzică populară. Cântă în opt filme muzicale de scurt metraj pentru televiziune în regia lui Valeriu Lazarov (unele dintre ele au fost premiate la Monte Carlo şi Praga). Anul 1964 marchează debutul în teatru: rolul Polly, în «Opera de trei parale», în regia lui
Liviu Ciulei. Anul 1965, primul rol în film, în coproducţia româno-sovietică
Tunelul — rol care îi aduce Diploma pentru debut la cel de-al III-lea Festival naţional al filmului de la Mamaia.
Recent a terminat filmările pentru rolul principal din
Această fată fermecătoare, în regia lui
Lucian Bratu.
— Aveţi 23 de ani şi 8 ani de abundentă activitate artistică. Cum aţi împăcat activitatea de elevă şi de cântăreaţă în acelaşi timp?
— Greu. Foarte greu. Prin carnetul de note. Dacă răspundeam la o materie sub nota 6 nu aveam voie să cânt la televiziune.
— Cum este rolul din Această fată fermecătoare?
— Mă străduiesc să fiu tot atât de fermecătoare pe cât şi-a imaginat scenaristul Radu Cosaşu, dar nu e prea uşor. În orice caz, este primul meu rol de actorie pură şi prefer să las ecranul să vorbească.
— Ce rol vă doriţi?
— Acum iubesc foarte mult comedia. Îmi doresc un rol care să-mi dea posibilitatea să cânt, să dansez şi să interpretez în acelaşi timp. Cred însă că după câţiva ani de experienţă mă va atrage în special drama.
— În ultima vreme, în muzică, v-aţi apropiat de folclor. Se pare chiar că nutriţi o adevărată pasiune pentru muzica populară.
— Este adevărat. Folclorul nostru are o melodie fantastică, o bogăţie, o variaţie, o coloratură, o profunzime a stărilor, a sentimentelor care nu poate să nu te captureze. Pentru un interpret este la fel de pasionant să lucreze o melodie inedită, sau să dea o nouă strălucire, o nouă vibraţie, unor teme vechi pe care oamenii acestor pământuri le cântă de sute sau poate de mii de ani.
— Ce părere aveţi despre public?
— Îmi place să mă oglindesc în judecata lui. Publicul meu cel mai fidel e compus din copii şi bătrâni. Un admirator pre-preşcolar m-a întrebat odată la o filmare la Ploieşti: «Dar, cum ai ieşit din televizor, te rog frumos să intri la loc».
