Bucureşti. Anul 1933, luna mai. Iată locul, anul şi luna naşterii actorului
George Constantin, pentru a începe aşa cum se cuvine rubrica noastră.
— Aţi absolvit Institutul de artă teatrală şi cinematografică...
— … în urmă cu zece ani, la clasa maestrului Bălţăţeanu. De atunci am jucat foarte multe roluri, foarte variate. În piese româneşti sau străine, de la Camil Petrescu la Cehov, Dostoievski sau Bernard Shaw.
— Rolul de debut?
— În Pygmalion.
— Proiecte?
— Repet deja în două spectacole: «O noapte furtunoasă», primul rol din Caragiale pe care îl încerc şi o dramatizare franceză după câteva din nuvelele lui Cehov, adunate sub titlul «Omul, acest animal ciudat». În toamnă încep repetiţiile cu a treia piesă a lui Camil Petrescu în care voi juca — «Danton».
— Ce ne puteţi spune despre rolurile care se plasează cronologic între debut şi proiecte?
— Sunt de ordinul zecilor. Unele poate nici nu-mi vin acum în minte. Dar toate personajele pe care le-am interpretat sunt ca şi copiii mei. Poate nu toţi sunt la fel de frumoşi, la fel de întregi, dar sunt toţi ai mei. Nu fac deosebire.
— Aveţi un dramaturg preferat?
— Camil Petrescu. Am jucat în «Act veneţian», «Jocul ielelor» şi acum, după cum spuneam, repet în «Danton». Preferinţele mele merg şi în alte direcţii, dar vă rog să nu mă întrebaţi acum ce poet, pictor sau muzician prefer. Desigur, fiecăruia dintre noi ne place poezia, pictura, muzica, avem preferinţe. Dar, exprimate telegrafic, uneori îmi par...
— În cazul dumneavoastră, filmul reprezintă un concurent pentru teatru?
— Mi-aş dori în film condiţii de lucru şi colaborări asemănătoare celor din teatru. Scenarii foarte bune, roluri foarte bune. Dar mărturisesc că nu le-am întâlnit. Am debutat în urmă cu şase ani. Am jucat roluri mici, în filme care nu s-au afirmat:
Aproape de soare, La porţile pământului. Mai substanţial a fost rolul Iui Mastacan din
Procesul alb. Aici s-a întâlnit osatura unui scenariu interesant cu efervescenţa artistică a regizorului
Mihu. Am jucat şi în
Un surâs în plină vară. Acum încerc un rol foarte, foarte mic în filmul lui
Andrei Blaier —
Dimineţile unui băiat cuminte.
— Şi, pentru a încheia circuitul, ceva despre televiziune.
— Aş numi-o o colaborare săracă, numai două roluri, în «Raţa sălbatică» şi «Doisprezece oameni mânioşi».
— Noi am spune săracă poate, dar numeric, pentru că ne amintim de aceste spectacole ca de două adevărate reuşite ale emisiunilor de teatru de la televiziune. Şi, totuşi, în încheiere să revenim cu o întrebare tip. Ce propuneri aveţi extra-scenă sau extra-ecran?
— Nu am. Şi ştiţi de ce? Nu mai am timp.
