Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Dan Nuţu - O fişă pe lună


Biografie
Datele biografice obiective sunt oarecum sumare: liceul, Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, trei luni la Teatrul Naţional din Iaşi. Biografia emoţională, după răspunsurile parcă voit zgârcite ne-a apărut însă mai bogată.
— Ce roluri interpretate până acum pe scena Institutului sau în film au fost importante pentru formarea dv. profesională ?
— În anul I: o povestire de Delavrancea.
— În anul II: nimic.
— În anul III: Duminică la ora 6 şi Meandre.
— În anul IV: Dimineţile unui băiat cuminte şi Ion din „Năpasta”.
— Care consideraţi a fi secretul reuşitei în profesiunea de actor?
— Nu ştiu. Dacă l-aş descoperi, l-aş ţine însă secret.
— Ce ambiţii profesionale aveţi?
— Multe. Mari.
— Mai precis?
— Spuneam că am ambiţii, nu proiecte.
— Aţi avut decepţii?
— În viaţă: da. În profesiune: nu.
— Dar bucurii?
— Cu fiecare început de rol. Şi, până acum, din fericire şi la fiecare sfârşit.
— Întâlniri hotărâtoare pentru profesiunea dv.?
— Cinci întâlniri cu cinci regizori. Cinci experienţe mai mult sau mai puţin hotărâtoare cu Lucian Pintilie, Andrei Şerban, Andrei Blaier, Sanda Manu, Anton Moisescu.
— Ce actori şi regizori de film preferaţi?
— Stan şi Bran. Şi Iulian Mihu.
— Ce pasiuni aveţi în afară de teatru şi film?
— Schiul.
— Ce hobby constant aveţi?
— Meditaţia.
— Ce pasiuni literare aveţi?
— Pierre Larousse.
— Ce deviză v-aţi ales în viaţă?
— Mens sana in corpore…
— Ce vă revoltă?
— Tot ce nu mă revoltă.
— Ce vă caracterizează?
— Seriozitatea. Şi faptul că nu îmi plac interviurile.
 
(Cinema nr. 12, decembrie 1967)

Tags: adina darian, dan nutu, interviu, portret

Comments: