Premiera filmului Noro — primul film românesc al anului 2002 — a avut loc de curând la București și Cluj. Așa cum a declarat regizorul Radu Gabrea, filmul Noro este un omagiu adus marelui regizor german Werner Herzog și operei sale Kaspar Hauser. În filmul său, a cărui acțiune se situa undeva în secolul al XIX-lea, Werner Herzog înfățișa povestea unui copil sălbatic, găsit într-o pădure, care reușește să se integreze în societate. Scenariul filmului Noro semnat de Răsvan Popescu, ne propune o temă asemănătoare: lupta dramatică a unui puști, handicapat motor, a cărui evoluție este surprinsă în cele mai importante momente. Autenticitatea pe care o degajă filmul lui Radu Gabrea se datorează, în mare parte, principalului interpret, Tudor Necula, a cărui poveste seamănă destul de mult cu cea a lui Noro, personajul imaginat de scenarist. Povestea, care se derulează timp de aproximativ o oră și jumătate, ne reamintește un adevăr pe care-l uităm adesea: că, de multe ori, cei normali fizic au handicapuri morale, pe care nici măcar nu le conștientizează, în timp ce o persoană cu handicap fizic poate servi ca model.
Radu Gabrea, regizorul filmului: „A fost o colaborare extraordinară pentru mine, a fost un lucru fabulos să pot lucra cu Tedy. Spuneam că povestea filmului se identifică destul de mult cu povestea lui, cu realitatea, adică. Din momentul în care am citit scenariul lui Răsvan Popescu, mi s-a părut că am în față o poveste deosebit de interesantă, dar mi-am dat seama că povestea nu poate fi concretizată dacă nu găsim un copil care să se potrivească. Și aceasta a fost marea șansă, pentru că, după ce l-am descoperit, am intrat în această lume fabuloasă... Filmul este născut, așadar, din ficțiune, în care am introdus apoi, elemente din viața copilului.”
Interpretul lui Noro, Tudor Necula, s-a dovedit un actor remarcabil: „Aș vrea să spun că mi-a făcut foarte mare plăcere să lucrez alături de o echipă profesionistă, pentru că, în general, copiii și oamenii care au handicap fizic au nevoie de foarte mulți prieteni pe care să se bazeze... iar mie, în general, îmi place să cunosc foarte multă lume... Cu toții din echipă m-am înțeles foarte bine. Încă din prima zi. Pot spune că o consider a doua familie...”
În rolurile părinților lui Noro evoluează Victoria Cociaș și Dorel Vișan. Amândoi au declarat că filmul regizat de Radu Gabrea a fost una dintre cele mai interesante experiențe dintre cariera lor artistică, o provocare ce i-a îmbogățit enorm sufletește.
Dorel Vișan: „Ce-a fost greu, pentru mine, a fost faptul că intram într-o lume pe care nu numai că n-o cunoșteam, dar — instinctiv — o respingeam. Intrând însă acolo, în această lume a persoanelor cu handicap, mi-am dat seama că este o lume specială. Este o lume ziditoare, spre deosebire de lumea din jurul nostru, de multe ori distructivă. În lumea în care ne introduce filmul se lucrează pentru învingerea unui handicap... Și aceasta m-a făcut să înțeleg altfel apropierea de Tedy, care este un băiat minunat, și de părinții lui... Când am revăzut filmul, vă spun sincer că pe mine m-a surprins, deși jucam acolo... M-a surprins, pentru că filmul are ceva ce-i lipsește filmului românesc, în general. Are o poveste și are sensibilitate. Cum nota recent criticul de film Irina Coroiu: Noro este un film de bun augur, o primă apariție cinematografica a anului, în care se ambiționează o resuscitare a cinematografiei românești.”
