Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Mereu aceeași confuzie


     Au existat niște zile, în urmă cu aproape patru ani, când toți purtam aripi, când toți străluceam de speranță. Erau zile cum se trăiesc o dată la câteva generații. Dar n-a fost să fie așa. Încetul cu încetul, totul s-a înnegurat într-o destrămare constantă, care face linii imprecise din contururi ferme, amestecă noțiunile, îneacă valorile în magma mediocrității. Și am ajuns la ziua de azi, când confuzia se adaugă sărăciei generalizate, când lipsa de sperantă înăbușă, când restaurația ni se impune. A venit, astfel, peste noi dezamăgirea și cu ea, în consecință firească, descurajarea. Din starea aceasta își trage materia și pe ea vrea să o surprindă filmul lui Petre Sălcudeanu (scenarist) și al lui Nicolae Mărgineanu (regizor) Privește înainte cu mânie.
     Ne aflăm în filmul lor într-un oraș portuar scufundat în mizerie și neputință. Cei puși să conducă destine de instituții sunt mai răi ca predecesorii ceaușiști (dacă nu sunt aceiași), structurile Securității s-au refăcut și oamenii ei bântuie peste tot, orașul colcăie de proxeneți și afaceriști. Poliția pare sau este neputincioasă, iar sărăcia, suverană. Un aer de sordid și de promiscuitate învăluie existențele. Nimic din ceea ce ni se arată nu este neadevărat și comunicarea filmului ajunge, datorită construcției sale riguroase, direct și necondiționat la spectator. Actori buni ca Remus Mărgineanu, Luminița Gheorghiu, Ion Haiduc, Cristian Iacob (pentru a cita doar cîțiva, când, de fapt, întreaga distribuție este impecabilă) fac personajele credibile și destinele lor exemplare. Aparatul de filmat scormonește toate cotloanele vieții înfrânte, acolo unde nu există speranță soluțiile par provizorii, iar încercările fiecăruia apar ca expediente de viață, nu existență reală. Calitatea principală a filmului este atmosfera la care au contribuit creatorii citați, ca și autorul decorurilor Dan Toader, creatoarea costumelor Andreea Hasnaș, compozitorul Petre Mărgineanu, și mai ales semnatarul imaginii — Alexandru Solomon. Camera acestuia are proprietatea de a izola semnificativ, de a întări sau de a substitui discursul. Prim-planurile ne izbesc, panoramările sunt cuprinzătoare, iar universul opresant este refăcut în detaliu. Privește înainte cu mânie este filmat și montat cu dramatism. Dar...
     Titlul filmului ne trimite la „free-cinema”-ul britanic de acum câteva decenii și nu ne trimite întâmplător, căci eroul său nu este decât un revoltat. Omul care în 1987 organizase o grevă, făcuse închisoare politică, refuzase colaborarea cu Securitatea, luptase în Revoluție, deci, în viața sa înfăptuise multe (ne spune biografia povestită a personajului), apare în film ca simplu revoltat. Nu este un om cu o morală care s-a ridicat împotriva unui sistem, nu este un om al faptelor cugetate, ci unul excedat de nedreptăți din când în când și, atunci, protestul lui este dezordonat, cu efect ambiguu și urmări contradictorii. Dacă autorii filmului au vrut să arate că aceștia ne-au fost disidenții, luptătorii și revoluționarii, eu îi bănuiesc de sprijin conștient acordat confuziei de valori. Existența mâzgoasă a personajului nu este derută de moment, este derută în principii. Familia lui nu suportă destrămarea numai din cauze sociale, ci, îndeosebi, din eroziune interioară, vinovat principal fiind tocmai eroul grevist, disident și luptător, ce ne apare indiferent și inconștient în celula sa familială. Este o nouă aducere la numitor comun a tot și toate — o uniformizare în mizerie morală. Lucrul mi se pare cu atât mai grav cu cât filmul este puternic și are mult adevăr. Când jumătate dintr-un tablou este exact, nu riști să crezi în exactitatea întregului?
 
 
(Revista 22, 6-12 octombrie 1993)

Tags: cronica de film, florica ichim, nicolae margineanu, priveste inainte cu manie

Comments: