Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Focus România la Fort Lauderdale Festival, 10-16 octombrie


Fort Lauderdale International Film Festival (7-23 noiembrie) organizează Focus România (10-16 octombrie), la care sunt invitaţi cineaşti români. 


     Focus România la FLIFF are proiecţii din 10 octombrie cu Brigada neagră, scurtmetraj UNATC regizat de Andrei Teodorescu, şi Puzzle, regia Andrei Zincă, la care participă regizorul, Mario Diament şi Daniel Mănoiu. 
În 11 octombrie este proiecţie cu Pescuit sportiv (2008), regizat de Adrian Sitaru, iar în 12 octombrie cu California Dreamin’ (Nesfârşit) (2007), regizat de Cristian Nemescu. Actriţa Maria Dinulescu va introduce cele două filme în care joacă. În deschiderea proiecţiei cu Pescuit sportiv va fi vizionat scurtmetrajul UNATC Be That Man, regizat de Goran Mihailov, iar înainte de California Dreamin’ (Nesfârşit) va fi vizionat scurtmetrajul UNATC The Boy and The Dog, regizat de Liviu Varlam. 
În 13 octombrie este vizionarea scurtmetrajului UNATC Between the already and not yet, regizat de Ioana Mischie, urmat de 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, regia Cristian Mungiu. 
Filmul UNATC 1969, regizat de Alexandru Aurelian Ispas, şi Despre oameni şi melci, regia Tudor Giurgiu, sunt proiectate în 14 octombrie. Invitată la eveniment este actriţa Monica Bârlădeanu. 
Scurtmetrajul Alma, regizat de Luiza Pârvu, şi Romanye, Romanye, de Radu Gabrea, sunt proiectate în 15 octombrie. Invitaţii serii sunt Radu Gabrea şi Victoria Cociaş
Focus România se încheie în 16 octombrie, cu scurtmetrajul UNATC Mâine…Bach, regizat de Mihnea Ciorică, şi Nunta mută, regizat de Horaţiu Mălăele, care e invitat la proiecţie. 
Cele şase zile de Focus România la FLIFF Miami sunt organizate cu sprijinul Consiliului Naţional al Cinematografiei şi al Institutului Cultural Român. 
Detalii: www.fliff.com

Tags: 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, california dreamin', despre oameni si melci, film studentesc unatc, focus romania, fort lauderdale international film festival, maria dinulescu, nunta muta, pescuit sportiv

Comments: