Încă nu s-a topit zăpada, aşa c-am să mă mir de ce nu se miră nimeni de mirările mele... Mă gândesc că dacă şi primăvara asta mă va prinde tot neluat în seamă de cine trebuie, am să mă las de scris articole, cu riscul de a fi nevoit să trec la muncă. Vreau să zic că, atunci cand am început, mama s-a speriat de curajul meu reportericesc, considerându-mă pentru prima oară lipsit de minte, ea care mă crede frumos. Eu însumi îmi consideram luarea de cuvânt riscantă, trăiam spaimele inutile pe care le implică martiriul lunar în slujba unei cauze pentru care am diplomă şi examen de stat cu zece, dar mă ţinea tare convingerea fermă că tot ce fac e necesar şi că n-am dreptul să umflu din umeri. Totul este, bineînţeles, de domeniul grotescului, că în afară de trei aprecieri literare şi o observaţie din partea unei fete de pe masina 74 (barat), n-am cules altceva de la colegii actori, interesaţi de regulă să citească doar pagina în care au poză (nu mă refer la Marlon Brando). De aceea îmi vin în minte tot felul de proverbe, ca de exemplu: câinii latră — ursul tace, caravana zice — pietrele rămân sau: cine fură azi un ou?
Aş putea să povestesc mai departe despre cum am filmat cu un aparat care şi-a ars toate siguranţele de frig şi provincie, şi-a rupt pelicula de pe el, fără să-i pese de zăpada care ne intrase şi în creier, despre un şofer din Oltenia pe care, dacă-I prind în Muntenia, plătesc amendă şi-i ard două palme de actor român, care n-a crezut niciodată că va fi nevoit să împingă o maşina plină de aparate, şi aşa ostile nouă, până într-o pădure cu zăpadă neîncepută, pe care urmă am început-o noi de la un cap la altul de am scuipat sânge două săptămâni.
Aş putea să continui aşa şi toată lumea ar zice: combate bine, dar mă gândesc că e poate mai util să mă mir de ce, deşi sunt membru ACIN de câţiva ani, n-am fost chemat niciodată la o adunare a actorilor de cinema. Probabil de aceea n-am figurat pe lista după care s-a scris vestitul Dicţionar al actorilor de film, după care între anii 1972 şi 1977 n-am existat (şi nu numai eu). De altfel poate e mai bine aşa, că dacă aş fi existat m-ar fi chemat Mihai Diaconescu.