”Lovesc, deci exist”, un documentar despre agresivitate și violență
by Dana Medar
Titlul este, evident, o parafrază a celebrului ”Cogito, ergo sum / Gândesc, deci exist” al lui Descartes. Este o încercare, a scenaristului Bogdan Ficeac, a regizorului Marius Barna și a producătorului Avram Iclozan, de a șoca și a atrage, astfel, atenția. De altfel, persoanele intervievate – psihologi, criminaliști, antropologi – vorbesc despre agresivitate ca fiind o latură normală a naturii umane, stăpânită sau nu în funcție de mediul social și cultural. Infractorii care depun mărturie recunosc faptele, dar nu pot explica ce i-a determinat să acționeze. ”Mi s-a întunecat mintea”, e cea mai des întâlnită motivație. Victimele sunt marcate psihic pentru toată viața, dar reușesc să vorbească despre trauma suferită.
Lungmetrajul documentar Lovesc, deci exist e organizat pe capitole și are o primă parte alcătuită din interviuri și mărturii. Violența în familie, pe stradă, la locul de muncă. Lucrurile se urnesc la jumătatea filmului, unde avem un interviu cu Stela Smardoaica din Ferentari, un personaj insolit din ”lumea întunecată”, care vorbește fără rezerve despre propria viață și este filmată în cartierul ei, la margine de București.
La fel de șocantă este și mărturisirea Mihaelei Miroiu, profesor universitar de științe politice, care vorbește despre propria experiență din studenție, când a fost victima hărțuirii sexuale din partea unui profesor, pe care până atunci îl respecta și-l considera mentor. Lovesc, deci exist este un documentar care ar trebui proiectat în cadrul unor dezbateri, discutat pe capitole, în funcție de informația pe care o aduce prin mărturii sau analize. Filmul este o producție Paradox Film, cu sprijin CNC, și este acum în cinematografe.
Imagine: Valeriu Ciubotaru
Montaj: Radu Georgescu