Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Alexandru Mihalescu „omul cu 100 de feţe”


     În generaţia actoricească afirmată în deceniuI dinaintea primului război mondial, Alexandru Mihalescu a fost o personalitate aparte. lremediabiI adversar al boemei şi al cabotinajului, dar şi excelent coleg, veşnic nemulţumit de el şi de alţii fiindcă era muncit de dorul depăşirii, admirabil profesor şi, ca regizor, un maestru al creaţiei de atmosferă şi al strunirii actorilor, dăruit cu o inteligenţă ascuţită şi cu o neobişnuita expresivitate fizică, el adaugă la toate acestea şi atributele unei serioase culturi. Sunt datele care explică, în bună parte, biografia sa, succesele sale, chiar şi unele limite, dar mai ales remarcabilele lui realizări ca actor de film.
     Afirmându-se prin succese de comedie, el a realizat creaţii memorabile şi în roluri de trăire adâncă — baronul din „Azilul de noapte” sau Smerdiakov din „Fraţii Karamazov”. În 1923, asociţia Elvira Popescu − Ion lancovescu − Al. Mihalescu, care conducea destinele „Teatrului Mic”, dă câteva reprezentaţii la Paris — împreuna cu G. Storin — jucând „Patima roşie” de Mihail SorbuI Ia Teatrul „Oeuvre”. A fost un eveniment hotarâtor, atât pentru Elvira Popescu, cât şi pentru Mihalescu, interpretul lui Sbilţ. Celebrul regizor Ligné-Poe, directorul teatrului „Oeuvre”, îl remarcă şi îi propune să lucreze cu el. Timp de şapte ani, Mihalescu este „mâna dreapta” a lui Ligné-Poe, jucând şi punând în scenă lucrări de înalt nivel artistic ca „Raţa sălbatică” şi „Strigoii” de lbsen sau „Profesiunea doamnei Warren” de Shaw, în care juca pe Crofts alături de marea artistă Suzanne Desprès. Cel mai frumos succes I-a repurtat însă în 1929, în spectacolul de mare vâlvă care a fost „Marius” de Marcel Pagnol, unde a ridicat rolul episodic aI marinarului Piquoiseau pe acelaşi plan cu cele ale protagoniştilor Raimu şi Fresnay.
     În cinematograf, Mihalescu a debutat în 1928, într-un film oarecare, Submarinul de cristal. Dar masca sa expresivă este remarcată imediat de regizori, şi iată începutul unei lungi serii de roluri de compoziţie. Aş putea spune că, ani de zile, Mihalescu a fost „omuI cu o sută de feţe” al ecranului francez. A turnat în regia unor personalităţi ca Marcel L'Herbier, Jacques de Baroncelli, Karl Th. Dreyer, Jacques Feyder, Duvivier. A fost partenerul unor stele de primă mărime ca Edwige Feuillère, Gaby Morlay, Gina Manès, Françoise Rosay, Brigitte HeIm, Fernandel, Raimu, Préjean, Florelle, etc. Filmografia sa e încă în curs de definitivare, dar este probabil că se va ridica la o cifră impresionantă. Excelent profesor şi pentru ecran, Mihalescu a condus ani de-a rândul un curs particular — aprobat oficial — de actorie cinematografică.
     Dintre fiImele sale putem aminti : Nuits de princes, L'argent, LaCroix du Sud, Le marchand de sable, Judex, Levy et Co. (pentru care a turnat cu Marie Glory un scheci introductiv în româneşte). Dar dintre toate este probabil că, în cinemateci, Mihalescu va figura întotdeauna cel puţin cu două creaţii marinaruI Piquoiseau — jucat şi în filmul lui Pagnol, după piesa „Marius” — şi judecătorul intransigent din Patimile loanei d'Arc. Pe lângă chipurile de neuitat ale lui Falconetti, Silvain şi Antonin Artaud, capodopera lui Dreyer va păstra astfel, pentru vecie, şi masca sculptată în piatră a lui Alexandru Mihalescu, căruia colegii săi din Bucureşti îi spuneau, în chip de mângâiere, „Mieluş”. 
(Cinema nr. 5, mai 1970)

Tags: alexandru mihalescu, ion cantacuzino, pionier al filmului romanesc, portret, romani in strainatate

Comments: