“La început n-a fost cuvântul” - cartea de film

     O carte de tot interesul ne oteră Romu­lus Rusan: La început n-a fost cu­vântul (Editura Meridiane, 1977: redactor. Viorica Matei; tiraj 9 400 ex.). Ca şi în cazul altor autori, avem de a face cu o carte care, într-un fel, s-a alcătuit ca şi singură, de-a lungul anilor, fiindcă sumarul ei îl consti­tuie tabletele publicate periodic în presă de autor, strânse şi grupate acum, după câteva idei directoare, între coperţile unui volum. Operaţie facilă la prima vedere, însă cât se poate de serioasă în fond. Fiindcă, sigur, oricine îşi poate reuni rândurile publicate aiurea, dar nu întotdeauna rezultatul îl constituie, cu adevărat, o carte. O asemenea alcă­tuire editorială, ivită din însumarea unor producţii tipărite în varii împrejurări şi perioade de timp, este, în fond, un pariu pe care autorul îI face cu sine însuşi, pe propria răspundere. Dacă imaginea este alta decât a alăturării mecanice a unor texte disparate, dacă materia capătă consistenţa unui întreg, dacă în acest întreg pot fi descifrate o sumă de idei generale şi constant cultivate asupra cinematografului, dacă propoziţiile şi opiniile îşi răspund unele altora, comunicând între ele dincolo de anii care separa scrierea lor — atunci cartea este cu adevărat carte, ea merita să se închege iar autorul a câştigat pariul. Romulus Rusan face parte dintre cei, nu foarte mulţi, care au câştigat. Ceea ce frapea­ză este chipul în care o neostenită curio­zitate pentru cinematograf şi o mare dragoste pentru film sunt supravegheate şi temperate de o remarcabilă luciditate, de o niciodată alterată voinţă de obiec­tivitate. Nimic nu este luat de bun sau de rău, nimic acceptat sau respins fără a fi în prealabil cercetat minuţios pe toate laturile, desfăcut cu cea mai mare seriozitate în părţile componente şi, odată descifrat mecanismul interior, asamblat fără greş la loc. Este în această mefienţă apriorică faţă de tot ceea ce se oferă simţurilor (cu atât mai mult în cazul a ceea ce se oferă atât de înşelatoarei percepţii care se dovedeşte a fi văzut), este în această perpetuă ver­ificare prin judecată, în a­ceastă broderie minuţioasă de argu­mente ce ţine a justifica adeziunea sau respingerea unei fotograme, unei sec­venţe, unui film chiar atunci când nici n-ar fi nevoie de justificare, apare vizibil semnul capodoperei sau al nulităţii, este în această încăpăţânare analitică, în această oroare de simplă impresie, în această cultivare sistema­tică a metodei, ceva din structura de ardelean a autorului. Ar însemna să ne înşelăm însă dacă nu am vedea aici în primul rând — şi dincolo de orice particularitate temperamentală — sem­nul unei inteligenţe superioare, cultiva­te, în acţiune prudentă, dar nu sceptică. O inteligenţă în concepţia căreia gran­doarea cinematografului începe acolo unde el nu mai povesteşte viata ci o gândeşte, iar mizeria lui acolo unde ideile sunt leneşe. Obsesia fertilă a acestor pagini este de a discerne şi a ierarhiza valorile în primul rând prin ceea ce izbu­tesc sau ratează ele în efortul de a con­stitui, ca cinematograf, o specificitate artistică. Poziţie cumva surprinzătoare (dar tocmai de aceea reconfortantă), dacă observăm că, în genere, curiozi­tatea scriitorului nostru nu se apropie de film (atunci când o face) ca de o formă autonomă şi specifică de expre­sie, ci ca de o derivaţie vizuală a litera­turii.
     Romulus Rusan se înfătişează ca un «degustător» de filme pe al cărui verdict se poate conta. Scrisul său elegant, cu volute de eseu, apare ca o înţeleaptă şi cumpănită cercetare secretă în urma căreia nu se comunică precis nu doar anul recoltei, ci şi caracteristicile esen­ţiale ale buchetului licorii, chiar dacă (riscurile meseriei) papilele gustative tresar uneori revoltate, jignite în sensi­bilitatea lor. Aş putea spune despre La început n-a fost cuvântul că e o carte foarte bună. Prefer să spun ceva care mi se pare mai mult şi mai exact: că este o carte care merită să fie citită.