Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



István Téglás despre „Mammalia”


     Cu Pentru mine tu ești Ceaușescu, cineastul Sebastian Mihăilescu, pe atunci la debutul în lungmetraj, se prezenta drept un provocator al unor idei și sensibilități deja cunoscute cinemaului românesc. Senzația lui a fost că efectul arhivelor de a dejuca ficțiunea din nonficțiune și vice-versa poate fi făcut și altfel, într-o dialectică mult mai jucăușă care nu se folosește de imaginea originală, ci de conceptul de original și imposibilitatea reprezentării lui. Acum, cu Mammalia, Mihăilescu dovedește o originalitate violentă – un slow cinema absurd, în felul celui făcut de Roy Andersson, dar cu foartă puțină simpatie pentru frumusețea absurdității. În schimb, multă angoasă – gând la gând cu protagonistul său, un bărbat în criza castrării, jucat perfect sobru de István Téglás, filmul inspiră oboseala spațiului închis al orașului și frica de necunoscutul spațiului deschis, acolo unde orice se poate întâmpla.  
     La TIFF, cu ocazia premierei naționale, Téglás ne-a vorbit despre rolul său din acest film fără asemănare în cinemaul românesc și cum poate funcționa actoria într-un context atât de liber al improvizației. 
     Camera: Nic Cara
     Montaj: Radu Georgescu
 
(22.09.2023)

Tags: istvan teglas, mammalia film, sebastian mihailescu

Comments: