Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Între realitate și umbra ei


     Interpreți și roluri - Nelu
     În mulțimea însuflețită care urmărește cur­sele de cai — din prima secvență a filmului — un singur chip ușor iritat de valul de entu­ziasm din jur și, mai ales, de elanul puștiului de alături: cel al mamei. Este preludiul stării de permanență hărțuială și neliniște — ne­deslușite până la capăt nici sieși — pe care Tora Vasilescu o va purta mai tot timpul fil­mului. În spiritul ambiguității proprii atâtora dintre personajele lui D.R. Popescu este greu să cântărim câtă vinovăție și câtă povară a clupei pot duce în spate. Dimensiunea metaforică a eroilor și a relațiilor, cu trimiteri mitologice, livrești, dincolo de care se descifrează per­manențele unor teme fundamentale, această dimensiune poate genera conflicte — uneori ireductibile — în coliziune cu propensiunea spre un acaparator realism al ecranului. În această ecuație, jocul actorului este chemat să se desfășoare pe riscanta muchie între in­vestitura reală și o imaginară umbră. Perso­najul are biografie, dar este și pion într-un enunț de o mai largă semnificație. Exploziile, ca și tăcerile încrâncenate ale Torei Vasilescu — privită cu ochiul copilului: când frumoasă, când înnegurată — pregătesc maturizarea fără menajamente a eșecului: „căsătoria asta a noastră nu a schimbat nimic, ducem ace­eași viață tâmpită ca și înainte”. În înșelătoa­rea dispută a aparențelor, Temistocle, cel de-al doilea soț al mamei lui Nelu, pare a întruchiparea vitalității și a siguranței de sine. Robustețea interpretului, Virgil Andriescu, este contrazisă, uneori, de o abia perceptibilă, îndoială; ai senzația că, în acele momente nesăbuitului i-ar fi imposibil să te privească în ochi. Tristețea nunții — una dintre multele nunți întunecate, când totul se leagă și se dezleagă, din literatura lui D R. Popescu este, în primul rând, tristețea a două ființe care nu au știut să ocolească răul, dar care nu au nici cinismul unei îndelungi conviețuiri cu el. Și unuia și altuia, pare a le fi teamă de întâlnirea cu Nelu, de privirea lui nu atât mustrătoare, cât interogativă. Aflat pe pragul dintre copilărie și adolescență, când viața nu și-a pierdut încă transparența, băiatul are o fragi­litate ce nu exclude tăria morală. Interpretul Mihai Brătilă, copil cu reală înzestrare, cu simțul nuanței psihologice, cu inteligența jocului aparte impus de film, „vede” dublura imaginară a poveștii, în preajma căreia se refugiază când realitatea refuză să-i dea un răs­puns. Proiecția din vis, când ocrotitoare, când punitivă, probează și ea dificultatea statutului, plurivoc al copilului, martor și comentator întâmplărilor. 
(Cinema nr. 10, octombrie 1988)

Tags: dorin mircea doroftei, interpreti si roluri, magda mihailescu, mihai bratila, nelu film, tora vasilescu

Comments: