Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Inteligenta sensibilitate


     Cronica muzicii de film la „Mitică Popescu 
     Ce fel de fundal sonor poate sluji cel mai Line filmul: o muzică atât de personală, de puternică, de pregnantă încât să constituie o valoare în sine (pe care, eventual, compozito­rul — cum nu o singură dată s-a și întâmplat — să o poată apoi lansa ca partitură de con­cert, de sine stătătoare) sau o muzică dis­cretă, fără ambiții proprii, supusă până la ro­bie imaginii cinematografice și deci neputând trăi ruptă de ea? Sau, mergând mai departe este de preferat, într-un film, muzica scrisă special pentru el sau apelul la compoziții deja existente, mai mult sau mai puțin cunos­cute marelui public? Întrebările acestea, care frământă, desigur, pe oricine face film sau scrie despre film (și, poate, preocupă chiar pe mulți dintre cei care doar văd film) pri­mesc, invariabil, același răspuns ambiguu: depinde de film.
     O peliculă cum este aceea a lui Manole Marcus, de pildă, cerea neapărat o ilustrație muzicală nu o muzică anume creată; oricât de bun cunoscător, oricât de talentat și cu oricâtă experiență în domeniul „retro”, un compozi­tor n-ar fi putut concepe o partitura capabila să imprime atât de profund lumii sonore a fil­mului autenticitatea de epocă. Priceperea și gustul Ileanei Popovici, potențate de sensibili­tatea artistica a aceleia care a făcut film și în calitate de interpretă — și deci cunoaște foarte bine, dinăuntru, mai multe dintre tai­nele celei de-a șaptea arte — au determinat alegerea unor pagini muzicale ce nu numai că fixează deîndată în timp acțiunea, dar, cel mai adesea, subliniază semnificația unor sec­vențe, sporindu-le portanța emoțională.
     În acord cu fotografiile în sepia ce com­pun genericul, pianul, specific dezacordat, acompaniază imaginea anticipând admirabil scena „filmului în film” și toate inserturile de film mut ce materializează evadările eroului în imaginație. La polul opus, realul e înveș­mântat sonor când în acordurile muzicii mili­tare ce cântă în chioșcul din Cișmigiu, când în acelea ale unei flașnete ce trece, nevăzută; pe aleile grădinii, când în ritmurile tangourilor și foxtrot-urilor dansate la „Mon Jardin”, când în melodia unei celebre canțonete ita­liene (Tiribomba) pe care, într-un moment de respiro, o cântă la vioară șeful orchestrei de restaurant: iar dulcegăria șansonetei „Par­lez-moi d’amour” evidențiază, cum nu se poate mai bine, derizoriul „idilei” înfiripate la serată. Singurele pagini simfonice (desprinse din creația barocului) care însoțesc imaginea, marchează cu subtilitate cele două momente grave ale filmului: întrunirea muncitorească și redeschiderea fabricii dezafectate de către nemți.
     În sfârșit, o ultimă dovadă a inteligentei și sensibilității cu care Ileana Popovici a realizat ilustrația muzicală a filmului: fiorul de verita­bilă emoție artistica pe care îl produce, într-o secvență de mare frumusețe plastică (întoar­cerea „Patroanei” de la restaurant urmărită de Mitică Popescu), o simplă gamă, cântată la pian parcă de mâinile încă nedeprinse întruto­tul cu claviatura ale unui copil.
(Cinema nr. 2, februarie 1985)

Tags: cronica muzicii de film, ileana popovici, luminita vartolomei, manole marcus, mitica popescu film

Comments: