O temă gravă abordată cu mijloacele filmului polițist
Cameramen-ii, electricienii, traveling-iștii sunt «acolo»; au și instalat proiectoarele, aparatul, recuzita la 350 metri sub pământ, în mină. Galeriile sunt umede, pe jos e un mâl auriu, gros și dens, de sus picură apă, pe pereți se prelinge apă — o ploaie măruntă, bogată în acid sulfuric, duhnind cald a piatră arsă. Trenul de fier, care transportă la mare adâncime restul echipei filmului
Instanța amână pronunțarea de
Dinu Cocea, se strecoară cu zgomot de avalanșă prin bezna lungă de 50 minute a unui tunel și apoi ascensoarele minei se prăvălesc cu 300 km/oră la orizontul filmării. Pentru că aici etajele se numesc orizonturi și minerii care vin din abataj sunt asudați și osteniți și uriași, ca niște călători aducând cu ei aerul depărtărilor. Se aprind proiectoarele, aparatul de filmat a fost instalat cu greu pe o șină de travelling. Se trage o scenă importantă în dramaturgia filmului. Directorul minei (
George Motoi) îl ține pe brațe în ascensor, pe secretarul de partid (
Gheorghe Cozorici), accidentat grav într-unul din orizonturi. Accidentul e de fapt o neglijență. lar neglijența echivalează cu o omisiune în problemele de securitate a muncii. Cine e vinovatul? Prima parte a anchetei e neconcludentă. Instanța amână pronunțarea.
Încercăm să aflăm câte ceva despre film, despre structura sa, stând de vorbă cu regizorul și cu câțiva dintre principalii actori (în distribuție mai apar și
Radu Beligan,
Valeria Seciu,
Gilda Marinescu).
Dinu Cocea: Un conflict la mare adâncime
— Vă aflați la al doilea film de actualitate. Primul a fost Parașutiștii. Cum anticipați că va fi Instanța amână pronunțarea?
— Ideea principală a filmului este necesitatea angajării etice a omului în societatea în care trăim. Angajare, adică opinie activă, participare. Este imperativ ca omul să nu fie sclavul unor realități aparente, în care conștiința să nu intervină. Acest mesaj îl poartă în film un personaj care nu e dintre cele principale: Titus Mureșan (
Constantin Diplan), un om la început slab, dar care descoperă la un moment dat că nu poate suporta compromisul și minciuna. El ia taurul de coarne, vrea adevărul, cu orice risc. Catalizator în această împrejurare devine personajul judecătorului anchetator (
lon Caramitru). În tentativa lui de a-i face pe oameni să iasă din inerție, de a-i face să priceapă importanța adevărului, el îl întâlnește pe tânărul Mureșan tocmai în momentul când acesta nu mai acceptă situația din întreprindere: adică menținerea pe o linie de aparentă plutire. În ceea ce-I privește pe directorul minei (George Motoi), el este un bun inginer, un valoros organizator, dar încearcă un compromis între interesul general și cel particular și, amestecând cele două planuri, cade în capcana propriei sale confuzii.
— Care este structura dramaturgică a filmului?
— Formula adoptată e de tip polițist, à la «Columbo». Asta din punct de vedere al spectacolului. Știm de la început cine este vinovatul: important e cum va fi dovedit. Spectatorul merge împreună cu investigatorul, urmărește capacitatea acestuia de a-i determina pe ceilalți să aleagă sinceritatea și adevărul. Funcția judecătorului este de răscoli conștiințele oamenilor. Nu e o funcție ușoară.
— Se poate vorbi de o opțiune stilistică asupra filmului?
— Da. Opțiunea sobrietății. Nu încerc formule stilistice. Pentru a nu mă lăsa furat de efecte. De la început,
Mihai Opriș, Chiuzbaian, scenariștii și cu mine, am gândit filmul în imagini: nu a existat un scenariu literar și apoi unul regizoral. A fost o viziune comună. La a cărei punere în imagini contribuie acum arhitectul Radu Călinescu, autor al decorurilor și costumelor, Octavian Basti, care semnează imaginea (ajutat de un tânăr și talentat cameraman — lon Truică) și, firește, directorul filmului, Edmond Iliescu, fără de care multe din filmări n-ar putea avea loc.
Ion Caramitru: Un personaj pozitiv, fascinat de adevăr și dreptate
— Miza acțiunii este viața unor oameni care pier într-o mină accidentându-se mortal, iar destinul eroului pe care-I interpretez este legat de ceea ce face valabil un personaj obstinat, agățat de o idee. E un personaj dintr-o galerie mai vastă, a justițiarilor, a celor fascinați de necesitatea de a se limpezi pe sine pentru a limpezi și apele evenimentului.
Filmul e povestea luptei dintre arivism și conștiința civică. Interpretez un rol pozitiv, într-un film moralizator, în sensul cel mai bun al cuvântului.
George Motoi: Carierismul pe banca acuzării
— Interprelez un personaj foarte complex (directorul minei), și asta m-a pasionat în abordarea rolului. L-am conceput ca pe un om măcinat de o dramă. E drama lui, indiferent dacă o acceptăm sau nu ca atare. E un inginer valoros, a lucrat un timp în minister, apoi a fost trimis să conducă o mină, foarte departe de București. Pentru el asta e o ruptură, o sfâșiere, care-i provoacă anume mișcări lăuntrice, provenind din egoism, din dorința lui de parvenire. Drama lui constă într-un.proces de alterare a conștiinței morale. Începe să raporteze, de pildă, cifre false, pentru a se pune într-o lumină cât mai bună. Paradoxal, vrea și reușește chiar să conducă bine mina. Dorind însă mai repede decât e posibil să-și reia postul din minister, el precipită lucrurile, ceea ce-I duce la catastrofă. Interesant este faptul că e mereu conștient de aceste lunecări succesive, de aceste prăbușiri morale. În esență, aș vrea ca acest personaj să exprime tragedia carierismului. Din punct de vedere al interpretării, nu fac artă actoricească de dragul artei. Mă manifest cu ceea ce am simțit că e personajul. Știu de obicei, simt mai bine-zis, ce fel de roluri trebuie să joc, și cum. Unul ar fi de pildă «Marele singuratic». Am citit această carte și mi-am spus: idealul ar fi să-I pot juca. Nu e o dorință. Nici un proiect. E doar o intuiție asupra unui rol ideal.
Gheorghe Cozorici: Fără emfază
— Rolul secretarului de partid Mareș, pe care-I interpretez, nu are o întindere foarte mare în desfășurarea acțiunii, dar personajul are o pondere în desfășurarea evenimentelor și în viața oamenilor din jurul lui. La un moment dat, el poate fi cheia filmului. Nu se grăbește nici un moment să arunce oprobiul asupra directorului minei, Aproape că îi e teamă de cuvinte, deși e conștient că răul acolo e. Această nerenunțare a lui, la a crede bine până în ultima clipă despre un om, dă frumusețe spirituală personajului. Refuzul de a fi neîncrezător. «Cum să n-am încredere, cum să fac să n-am încredere în ceilalți?» — spune el. Totul fără emfază. Simplu. De la sine.
Colea Răutu: Sunt iar miner
— Interpretez un miner cu experiență, un om în vârstă, un om simplu ale cărui raționamente au claritatea bunului simț. Abordez totdeauna cu drag asemenea personaje care, cu vorbe puține, îți dezvăluie o întreagă înțelepciune și cunoaștere a vieții și oamenilor.
— Nu e prima oară când coborâți într-o mină...
— Nu. Eram miner în
Lupeni '29. Dar acolo rolul era de cu totul altă factură. Eram un revoluționar, un grevist. Și eram ceva mai tânăr.
