Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



În sfârşit, roluri pe măsură


Dan Piţa încearcă, prin Tănase Sca­tiuo altă formulă de film decât cele experimentate în producţiile sale ante­rioare. Şi Filip cel bun fusese altceva decât Nuntanu numai ca materie, dar, mai cu seamă, ca stil de a face şi con­cepe cinematograful. De fapt, fiecare film al său se regăseşte cu greu în cele­lalte — şi această observaţie nu vrea să fie o imputare, dar nici nu exclude un... avertisment. Regizorul se înaripează pentru fiecare gen cu destulă grijă — cea mai evidentă este alcătuirea unei distribuţii inspirate. În Tănase Scatiu, Victor Rebengiuc realizează cel mai solid şi elocvent rol al carierei sale cine­matografice; după interpretările remar­cabile din «Azilul de noapte» şi «Lungul drum al zilei către noapte» — două suc­cese teatrale foarte mari — actorul se află într-o «formă» care cere roluri pe măsura sa. În afară de interpretul prin­cipal, Eliza Petrăchescu, Aristide Teică, Carmen Galin (într-o apariţie ce con­firmă reuşita din Ilustrate cu flori de câmp). Cătălina Pintilie şi Andrei Csiky sunt prezenţe active, expresive ce dau filmului varietatea tipologică necesară unei povestiri nu foarte generoasă în tensiuni. Caracterele evoluează într-o tramă previzibilă şi timpul prea dilatat al romanului lui Duiliu Zamfirescu nu face decât să confirme destinele ce i se supun fără prea multe împotriviri. At­mosferei recreate de Dan Piţa îi lipsesc uneori acele momente în care aceste caractere, net trasate, s-ar fi putut de­talia prin mărunte atitudini, prin scene de analiză a comportamentului. E vorba de scene detaliate, construite cu o oarecare pedanterie — scene diver­gente într-un anume sens faţă de povestea în sine, prin care eroii ar fi putut deveni nu mai credibili — ei sunt credibili — ci mai puternic reliefaţi, pregătind cele câteva confruntări dra­matice. Din aceste momente cheie, izbutesc foarte bine două: căsătoria silită şi finalul. În ambele însă, ca şi pe tot parcursul filmului, e prea multă muzică (şi nu întotdeauna inspirată), acest fundal sonor abuziv eliminând fiorul de intimitate pe care unele scene, vizual şi interpretative, l-au creat. Tănase Scatiu este, în afara acestor puncte discutabile, o producţie cu multe valori de amănunt şi de ansamblu; modul de tratare a romanului clasic din care se inspiră este, prin atitudinea sce­naristului (Mihnea Gheorghiu) şi a re­gizorului, relevabil datorită unei pru­dente libertăţi ce a ocolit atât idilismul cât şi posibila exagerare în grotesc. Imaginea lui Nicolae Mărgineanu a avut şi ea multe momente fericite.
(Cinema nr. 1, ianuarie 1977)

Tags: actorii noştri, dan piţa, distribuție de film, gelu ionescu, ilustrate cu flori de camp film, tanase scatiu film

Comments: