Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Iacob Onisia se pregătește să moară


     În sfârșit unul dintre cele mai bune filme ale lui Mircea Daneliuc este difuzat de un post de televiziune: canalul TVR Cultural programează în această seară, la ora 22.15, lacob (România, 1988), cu: Dorel Vișan, Cecilia Bîrbora, Ion Fiscuteanu, Ion Besoiu și, într-o scurtă apariție memorabilă, Florin Zamfirescu.
     Filmul este o aparentă ecranizare a unei povestiri scrise de Geo Bogza în anii '30 ― „Moartea lui lacob Onisia”. Aparentă, pentru că ceea ce la reporterul de stânga Geo Bogza era denunțare a condițiilor grele de viață ale minerilor din Munții Apuseni la Daneliuc se transformă treptat în altceva. Oricum, faptul divers din nuvelă constituie doar ultima jumătate de oră a filmului, în rest Daneliuc creând un personaj nou, care îi aparține în întregime (interpretat excepțional de Dorel Vișan, credem în cel mai bun rol al său). Pentru spectatorul anului 1988, permanentul conflict dintre mineri și autoritățile care conduc exploatarea, luptă surdă în care trebuie să fii de-o parte sau de alta (cei mai radicali sunt „hoangării”, hoții de minereu, veritabili outlaws ai acestei lumi), putea purta un evaziv mesaj antidictatorial, „șopârla” pe care acel spectator o aștepta ca pe încă o gură de aer proaspăt. În acest conflict, Iacob Onisia alege mult timp să stea de-o parte, așa că accidentul cumplit căruia îi cade pradă (urcându-se într-un vagonet de funicular chiar în seara Ajunului Crăciunului, acesta rămâne suspendat deasupra prăpastiei) nu mai pare întâmplător, ci poate fi considerat drept o consecință firească a unei existențe marcate de obediență și teamă. Din acest punct filmul poate fi citit ca o parabolă despre lașitate și conformism sau, pe un plan mai larg, ca un „apolog” al destinului. Dincolo de toate posibilele interpretări, rămâne un film foarte bine făcut, foarte bine jucat și care poate fi considerat și film social, realist, și film parabolă, metafizic, și, de ce nu, film politic (în sensul bun al cuvântului, de data aceasta). Și chiar un film de dragoste, fiindcă, veți vedea, singura rază de lumină în infernul existenței sale îi este adusă lui Iacob Onisia de o fetișcană cu care schimbă cuvinte întâmplătoare (jucată de Cecilia Bîrbora, a doua soție a regizorului, aflată la începutul colaborării cu Daneliuc).
     Important este și că lacob venea după o pauză de creație de cinci ani a lui Mircea Daneliuc, unul dintre cei mai persecutați regizori de către autoritățile comuniste, pauză datorată lui Glissando, film în jurul căruia, în '88 se crease o adevărată legendă. Chiar dacă, după Revoluție, cei care susținuseră filmul s-au îndepărtat de el, considerandu-i mesajul antitotalitar prea criptic, noi credem altceva: Glissando este capodopera regizorului, unul dintre cele mai mari filme românești și, totodată, un exemplu strălucit de cinematograf fantastic, cum nu știm să mai existe în filmografia mioritică. Ca orice mare creator, și Mircea Daneliuc are eșecurile lui, dar credem că Glissando și, după '89, Patul conjugal sunt cu mult peste filmele sale „de actualitate” de care s-a făcut atâta caz.
 
 
(România liberă, 6 februarie 2003)

Tags: doinel tronaru, iacob, mircea daneliuc

Comments: