”Grădina sovietică”, de Dragoș Turea: Adevăruri bine ascunse

”Trebuie să avem producții mari, să depășim Statele Unite ale Americii!”, așa intra Republica SS Moldova în competiția agricolă a anilor ʹ50. Strădaniile agricultorilor i-au adus republicii Premiul de

Stat Lenin. De fapt, nu numai munca țăranilor, ci, mai ales, aplicarea unor tehnici ”evoluate”, care veneau de la cercetătorii sovietici. Pe scară largă, tot ce se însămânța era iradiat, încărcat cu raze gama, astfel că toate creșteau precum Făt-Frumos, ”într-un an cât alții în zece”. După acest hei-rup sovietic, au rămas azi depozite cu reziduuri care mai au 60.000 de ani de activitate. ”Un Cernobîl agricol”, cum îi spune regizorul Dragoș Turea. Nimeni nu a gândit pe termen lung, la consecințele iradierii oamenilor și pământului, ci doar pe termenul scurt al producțiilor raportate. Cine punea la îndoială soluțiile academicienilor sovietici?

     Cineastul a adunat mărturii, imagini din epocă, informații aflate în dosare ”clasate” și, împreună cu Marian Crișan, co-scenarist și producător, a construit o poveste cu implicație politică, dar și personală. Republica SS Moldova a fost desemnată ”Grădina sovietică” și a devenit teren de experimente. Turea i-a filmat pe câțiva cercetători, care au depus mărturie despre ce au făcut în perioada respectivă, având decența să recunoască eșecul. Pe un teren abandonat, care, pe vremuri era ”Câmpul gama”, fostul director susține și acum că a fost bine, că cercetarea lor a adus progres, cu încăpățânarea omului care nu vrea să-și admită greșelile. Cu toate acestea, la Institutul Genetic din Chișinău, încă tratează semințele cu raze gamma, în niște mașinării vechi de 60 de ani. Povestea nu s-a terminat.
     Toată această dramă națională este adusă la nivel personal, pentru că bunica lui Turea era profesoară de biologie, a participat la experimente și, ca mulți alți oameni, a murit de cancer. Filmul îi este dedicat bunicii Olimpiada.
     În contraplan cu declarațiile propagandei din epoca tovarășului Hrușciov, realizatorii au introdus câteva momente artistice, cu cântecele naive și pline de optimism, care nu rup firul dramatic al poveștii, ci îl evidențiază.
     Asumat politic și personal, documentarul Grădina sovietică expune o epoca sovietelor, dezastrul ecologic și uman. Discursul e cât se poate de obiectiv, fără patimă, dar cu atât mai terifiant.