Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Gala de premiere la Astra Film Festival Sibiu 2019


Cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului de film documentar de la Sibiu a adus filme multe, evenimente, dar și premii pentru competitori. Dumitru Budrală, fondatorul și directorul Astra FF, a amintit mesajul pe care festivalul vrea să-l transmită în fiecare an:  ”Ne bucurăm că am trăim împreună la Sibiu orele Astra(le) ale filmului de non-ficțiune. În zilele care au trecut am avut privilegiul să trăim experiențe noi, să cunoaștem alte lumi, să ne îmbogățim și poate să ne schimbăm”.
     La gala de premiere au fost anunțate filmele câștigătoare, producțiile românești având o secțiune specială.
     Premiul pentru ”Cel mai bun film din Competiția România” i-a revenit documentarului Teach (Profu’) de Alex Brendea, pentru dorința de a dezvălui personalitatea unui om în toată complexitatea sa și pentru decizia regizorală de a lăsa spectatorului libertatea de a judeca singur. Filmul a fost dezvoltat în cadrul programului Romanian Docs in Progress la Astra Film Festival 2016 și a avut premiera mondială la Astra Film Festival 2019.
     În cadrul DocTank, programul dedicat profesioniștilor din industrie, care încurajează producția de film documentar din România și din Europa, au fost desemnate 3 proiecte câștigătoare din cele 10 selectate. Premiul de dezvoltare Astra Film Lab, oferit de HBO Europa, a fost înmânat unui proiect cu mult potențial: Our Men de Mirona Radu.
     Premiul pentru cel mai promițător proiect Astra Film Lab, oferit de Pitch the Doc, a mers către un proiect care trece de cărările bătătorite și schematicile obișnuite: Telciu de Vlad Petri.
     Astra Film Festival Sibiu se află sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Astra Film Festival 2019 este organizat de Astra Film, CNM Astra și Fundația Astra Film, cu sprijinul Consiliului Județean Sibiu, al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al Centrului Național al Cinematografiei. Evenimentul este cofinanțat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu.
Detalii: astrafilm.ro
Imagine: Elena Bădic
Montaj: Radu Georgescu
 

Tags: alex bendea, astra film festival sibiu 2019, dumitru budrala, mirona radu, profu documentar, vlad petri

Comments: