Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Forum MEDIA CineCreativ 2022


     Biroul Europa Creativă – MEDIA România din cadrul Ministerului Culturii a organizat în decembrie o nouă ediție a Forum MEDIA CineCreativ, eveniment dedicat informării profesioniştilor din industria cinematografică cu privire la finanţările pentru proiecte europene cu sprijinul Programului Europa Creativă, dar și la starea de fapt a infrastructurilor naționale de producție și distribuție cinematografice. 
     Evenimentul a fost moderat de Gabriela Albu, fosta administratoare a Muzeului Țăranului Român (care a și vorbit pentru AaRC despre anii aceia), și Irina Margareta Nistor, iar programul a fost împărțit în cinci subiecte la care profesioniștii s-au raportat prin propria experiență în industrie. Valentina Miu, coordonator Europa Creativă MEDIA - România, le-a fost gazdă, iar agenda a arătat astfel:
  • Importanţa coproducţiilor pentru creşterea circulaţiei operelor audiovizuale europene, cu Ada Solomon, producătoareOana Giurgiu, producătoare, regizoare, Cătălin Mitulescu, regizor, scenarist, producător
  • Managmentul cinematografului & dezvoltarea publicului, cu Ioana Florescu, responsabilă de proiecte de film Cinema Elvire Popesco, Gabriela Albu, consultant management cinema, Ilinka Mihăilescu, distribuitor, Roxana Maria Proca, coordonator / manager de proiect - Investiţia 7. Accelerarea digitalizării producției și distribuției de filme (I.7), Componenta 11 – Turism și Cultură, PNRR – Planul National de Redresare si Rezilienţă
  • Rolul scenariilor pentru succesul unei producţii cinematografice, cu Nae Caranfil, regizor, scenarist
  • Producția de film, dezvoltare de proiecte europene, cu Gabriela Suciuproducător, prodecan Facultatea de Film UNATC, Tudor Reu, producător
  • Rolul festivalurilor de film în circulația filmelor europene & importanța dezvoltării publicului tânăr, cu Helga Fodorean, producător festival
(20.12.2022)

Tags: forum media cinecreativ 2022, gabriela albu, irina margareta nistor, nae caranfil, valentina miu

Comments: