Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Flori de gheață - Secvența jocului


     Un spațiu închis — casa bătrânei. Un timp închis, unic — cumpăna dintre ani. O întâmplare ce sparge rutina irepetabilă și sublim condamnată la amintire. Trei străini — Eleonora, Andrei, mama Savu — participând la un subtil joc al aparențelor. Un joc ce s-ar putea, mai bine, numi Prezența ascunsă. Oficiat în decorul impus de noaptea de Revelion. Conversație, șampanie și dans de recuzită. Pentru a acoperi cu înșelătorul văl, drama fiecărui personaj: o viață „împlinită” în plan social și doar atât ― Eleonora și Andrei, un destin frustrat, dar împlinit „in absentia” — mama Savu. Trei personaje din filmul lui Anghel Mora, Flori de gheață. Coordonatele sunt stabilite prin gesturi aparent nesemnifcative: „Aduc și încălțări... numai că pentru dumneata or fi cam mari... dumnealui e mai înalt... da, da, mai voinic”, spune bătrâna măsurându-I din ochi pe Andrei. Timpul prezent la care vorbește bătrâna, locul „dumnealui” mașinăriile pe care ea le animă pentru că „așa are dânsul un obicei să le deie drumul să meargă în ultima zi din an” și răspunsul cu privirea ferită la întrebarea Eleonorei, acel „E dus!”, sporesc ambiguitatea jocului în care îi prinde pe cei doi, siliți la rândul lor, la rolul de soți. Bătrâna înțeIege și disimulează. Destinul ei are dimensiune mitică, răsfrântă în spațiul pe care ea îl locuiește și în timpul pe care ea îl creează. Astfel, Eleonora și Andrei au, pentru o clipă, șansa extragerii din contingent. Micile hărțuieli la care mama Savu o supune pe Eleonora capătă atributul unei maieutici sui generis ce are ca scop refacerea echilibrului originar. Impecabila „femeie de lume”, citadina, a pierdut, în ritmul alert al civilizației, un element esențial al personalității sale. Tocmai această „absență” este intuită de bătrână: sentimentul profund, indicibila „stare de ideal”. Refacerea echilibrului este posibilă doar într-o altă „ordine — cea „de basm”, de trăire a irealității. În jocul prezenței ascunse. Firele ce îi leagă pe cei trei eroi sunt invizibile, acoperite cu grijă de gestul cotidian, de cuvântul banal, de conformism. Între ei se află imaginea — prin absență hipertrofiată ― a bătrânului. Doar un simbol.
     Ce va fi dincolo de această întâmplare? Realitatea. Și amintirea.
 
 
(Noul Cinema nr. 12-1/1990)

Tags: anghel mora, cronica de film, flori de gheata, marina roman juc

Comments: