Film de aventuri cu destinaţie expresă, pentru copii mici, eventual mijlocii, în niciun caz mari. N-am găsit această indicaţie în pliantele publicitare, nici pe afiş, dar o propun ca utilă, pentru eficienta difuzare a filmului lui
Gheorghe Naghi, regizorul care ne-a câştigat consideraţia, după ecranizările din Caragiale, prin decizia de a se dedica aproape în exclusivitate filmului pentru copii. Nu oricum, ci variind mereu sursele şi categoria exactă de adresanţi. De aceea el nu ne lipseşte niciodată de plăcerea unor surprize. De pildă, primele cadre ale filmului de faţă nu ne sugerau o destinaţie atât de precisă, cum am propus în primele rânduri ale cronicii.
Carmen Maria Strujac, într-o formă strălucitoare, în holul unui modern hotel montan (recunoaştem Durăul), filmată cu dexteritate, în converaţie cu
Aurel Giurumia, el dându-se drept turist englez pasionat de filologia romantică, în timp ce ea e cu fiica în excursie, această secvenţă introductivă nu anunţa neapărat un film pentru şoimi.
Părăsind Durăul, în drum spre cabana Pâcla, falsul englez, autentica localnică şi fetiţa ei nu găsesc poteca cea justă, dar noi descoperim adresa exactă a filmului, mai ales când apare şi titularul
fiu al munţilor, un băiat de vreo 10 anişori, copilul meteorologului de la cabana din apropierea norilor, prieten cu Mitică, ursul.
Se dezlănţuie furtuna pe munte, mama îşi lasă fiica într-un adăpost, alături de zisul englez şi, fără să ezite, pleacă împreună cu băiatul, ca să vadă cum se leagănă un pod suspendat peste o prăpastie, în aşa fel încât, între timp, fiica şi presupusul turist dispar fără urmă. Dar mama nu se impacientează, nu disperă, nu încearcă să ia urma fetei, îi vine pe loc ideea că ar fi mai bine să continue singură drumul prin furtună, pe podul în puternică balansare, până la cabana meteo, băiatul urmând să cheme ursul, pe Mitică, şi împreună cu el să o descopere pe fata captivă. N-o vedem pe mamă cum traversează prăpastia copleşită de furtună, dar o vedem pe fiică într-o peşteră, eliberată de băiat, cu ajutorul ursului. Degeaba însă, pentru că lucrurile se complică, falsul englez fiind... complicele unor bandiţi înarmaţi, care se dau drept vânători, veniţi să împuşte ursul, pe Mitică ei fiind de fapt nişte agenti trimişi să o sechestreze în vârf de munte pe fetiţă — nu şi pe tânăra mamă, de care n-au nevoie — pentru ca astfel să-I şantajeze ne tată, care e specialist în electronică, să vândă un însemnat secret ştiintific.
Regizorul nu-şi pune prea multe probleme de logică, nu întârzie să calculeze timpul personajele apar şi dispar, în cadre altminteri realiste, dar oarecum prin salturi miraculoase, după cum autorul pare să presupună că micii spectatori nu observă, de pildă, că o cabană e la o aruncătură de băţ şi nu, greu de văzut, la mare distanţă. Decupajul e realizat expeditiv — ce-i drept, în condiţii dificultoase de filmare, printre stânci şi prăpăstii — în ideea probabilă că pentru un auditoriu minor nu trebuie avute în vedere chiar toate rigorile filmului pentru adulţi.
Altminteri, un anumit frison această productie va putea stârni, din când în când, printre micii spectatori, tentându-i cu misterul unei naturi sălbatice, cu escaladări curajoase de stânci, ferestre şi teleferice, cu instructive demonstraţii privind utilizarea radio-emiţătoarelor şi a porumbeilor dresaţi, fără a mai vorbi de urs. Altminteri, oricine va putea observa că filmul a fost făcut de nişte meseriaşi pricepuţi, care lucrează din plăcere, fapt evident atât atunci când contemplăm peisajul, filmat de
Vivi Drăgan Vasile, cu un accent special pe maginile defileului, ale peşterii, ale telefericului sau din elicopter, cât şi prin distribuţia care îi reuneşte, alături de Carmen Maria Strujac şi Aurel Giurumia, pe
Ştefan Mihăilescu-Brăila,
Cornel Nicoară,
Gheorghe Dănilă şi alţii, împreună cu copiii lulian Băltăţescu şi Isabela Zaharia. Muzicii semnate de
Cornelia Tăutu i se rezervă în multe momente un rol important în sugerarea, câteodată cu anticipaţie, a tensiunii şi a situaţiilor stranii.
