În
Clean With Me (After Dark,) scurtmetrajul ei de debut, Gabrielle Stemmer explorează unul dintre cele mai stranii trenduri de pe YouTube: femeile (majoritar albe) care se filmează în timp ce își curăță casele. Distins anul acesta cu Premiul Juriului la Clermont-Ferrand, filmul este o explorare ingenioasă atât a fenomenului de vlogging, cât și a disperării resimțite de femeile încorsetate de rolul lor de gen.
Playback (r. Augustina Comedi) este scurtmetrajul premiat anul acesta cu Teddy Award la Berlinală și o scrisoare de adio compilată din amintiri înregistrate pe VHS – totul din perspectiva uneia dintre puținele drag queens care au supraviețuit violentei căderi a dictaturii militare din Cordoba, urmate de criza HIV-SIDA care a marcat finalul anilor ’80.
Tema queer este abordată și în
SaF05, filmul-instalație al Charlottei Prodger, conceput pentru Bienala de la Veneția în 2019. Pornind de la imagini și informații extrase din jurnale comportamentale ale unei leoaice care adoptă o aparență și conduită specifică masculilor leu, cineasta meditează asupra propriilor sale experiențe queer și a celor din jurul ei.
White Afro (r. Akosua Adoma Owosu) este un film deceptiv de simplu despre un fenomen cât se poate de complex - cel al aproprierii culturilor marginale de către majoritarii albi, în scopuri auto-estetizante și mercantile.
În
Sublime Bodies, corpul este simultan obiect și subiect. Filmele glisează cu ușurință între o perspectivă interioară și exterioară, punând în tensiune atât actul privirii (și implicit cunoașterea vizuală și auditivă a corpului) cu subiectivitățile trăirii în corp, cu cunoașterea sa empirică ce vine dinspre interior. Programul competițional va fi disponibil online, dar va fi prezentat parțial și offline, la Anca Poterașu Gallery.
Un studiu poetic și domol al florilor de
Amaryllis, filmul lui Jayne Parker este o odă adusă culorii pe filmul de 16mm, o întreagă traducere cinematografică a fascinației oamenilor pentru plante. Lumea naturală a i-a inspirat și pe artiștii Beny Wagner și Sasha Litvintseva, creatorii
A Demonstration, prezentat anul acesta la Festivalul Internațional de Film de la Berlin. Scurtmetrajul navighează prin spațiile închise și foarte structurate ale teatrelor, arhivelor, bibliotecilor și muzeelor de științe naturale, conturând o dialectică vizuală și conceptuală între cultură și natură. O paralelă între civilizația umană și evoluția formelor naturale creează și Antoinette Zwirchmayr în
The Seismic Form, filmul în care imaginea filmului analog, tactil, este aproape spiritual legată de materialitatea fizică a lumii.
Nina Hopf acomodează două dialoguri în
Eadem Cutis: The Same Skin, proiectat anul acesta la Sundance. Primul, cel sonor, este între ea și fratele său geamăn, care vorbește despre tranziția lui. La al doilea dialog, însă, ea nu participă. E despre identitatea lui transgender, și despre dorința de a fi văzut așa cum este. Transformarea și propria percepție asupra corpului reprezintă și tema centrală a filmului
Arnold Schwarzenegger - The Art of Bodybuilding, în care Babeth M.
Vanloo folosește material neprelucrat, filmări originale, pe 16mm, realizate în anii ’70, pe vremea când Arnold Schwarzenegger deținea titlul de Mister Univers.
Filmele și instalațiile video ale lui Ann Oren explorează fațeta performativă a vieții de zi cu zi. În
Passage, un artist foley își folosește corpul pentru a recrea sunetele unui cal care execută un pasaj, dând naștere unui centaur queer, non-binar și obraznic.
Progressive Touch (r. Michael Portnoy) privește corpul dintr-o perspectivă sexuală, prezentând trei scene de dragoste absurde, pline de spirit, în care scopul performerilor este de a „îmbunătăți” sexul, complicându-i ritmul și coregrafia.