Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Fascinația eroului complex


     M-am întâlnit prima oară cu profesorul Cristian, personajul principal al romanului „Orgolii” de Augustin Buzura, într-o librărie de pe Calea Dorobanți. Am luat cartea și am început să o citesc pe sărite așa cum fac întotdeauna când nu-I cunosc pe autor. Nu mai citisem nimic de Buzura și eram prudent. Mult mai târziu, când profesorul Cristian a început să exercite o fascinație asupra mea, când începusem să fiu foarte legat de el, când m-am surprins abandonând o activitate pentru a putea medita în liniște la cutremurătoarea forță morala a personajului, la umanitatea lui, la adevărul pe care-I putea degaja numai simpla lui prezență, am înțeles că un film despre un asemenea erou devine mai mult decât necesar (chiar dacă prin sensurile lui depășea cu mult standardele cinematografiei). Eram încurajat și de posibilitatea distribuirii lui Victor Rebengiuc în rolul profesorului. Pe Rebengiuc îl cunoșteam bine, am lucrat mult împreună, învățasem să comunicăm. El, Victor, apăruse în imaginația mea încă în perioada primelor lecturi. Simplitatea, realismul, vigoarea cu care știa să se achite de sarcinile dramatice, deocamdată doar în proiecțiile mele imaginare. Îmi dădea o stare de relativ echilibru. Când, după multe căutări, am descoperit și pe excelenta Cristina Deleanu am simțit că filmul s-ar putea face. Mai era încă un hop mare de trecut, scenariul. Romanul cuprinde materie dramatică pentru vreo patru filme. Ce să reții și ce să elimini? Proza lui Buzura este foarte densă, cu foarte multe idei în text și subtext, aveam tot timpul senzația că simplific, că schematizez. Buzura, plin de bunăvoința, lupta alături de mine la descoperirea unei structuri dramatice noi. Am lucrat nenumărate variante. Tot ce câștigam într-o direcție, pierdeam în alta. Eram descurajat. Mă jigărisem. Termenii de producție începeau să mă preseze. Depășisem demult faza idilică. Obsesiile trebuiau materializate urgent. Cinematograful nu e numai artă, e și industrie. Tahicardia care mă cuprindea uneori era perfect justificată. Echipa trebuia să mă simtă puternic, sigur în decizii, invulnerabil. Știam, și din experiența și din lecturi, că o operă literară profunda nu poate fi ecranizata fără pierderi valorice. Aveam în cap strălucite exemple. În același timp eram convins că pentru cinematografia noastră o asemenea ocazie nu trebuia pierdută. Se împlinesc cinci ani de la premieră. Am primit niște scrisori și multe telefoane, în special de la medici.
(Cinema nr. 8, iulie 1987)

Tags: interpreti si roluri, manole marcus, orgolii film, victor rebengiuc

Comments: