Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​Farmecul secret al lui Calotescu


     Dragostea înnobilează iar munca îi apropie pe oameni, fie chiar și la 6,30 dimineața, oră ucigașă, când Virgil Calotescu îți toarnă năstrușnic surâsul său 3453 peste somnul dulce și te ia, cum se zice, cu fulgi cu tot, și te vâră într-o balenă uriașă gri, tip 1916, care se cheamă autobuzul de Buftea. Așa este el, plin de atenții și iubire fața de ziariștii entuziaști ca mine care nu pot trăi în liniște dacă n-au măcar Iunar un «prim tur de manivelă».
     Să nu insistăm asupra acestui «tur», deoarece vă închipuiți ușor că totu-i electric, de manivelă nici pomeneală. «Balena» m-a lăsat chiar în mijlocul Șantierului naval Oltenița și trebuie neapărat să stai în acest loc măcar un singur ceas ca să știi ce înseamnă și de ce am eu viața plină de satisfacții.
Imaginați-vă cum ați coborî din scaunul moale al autobuzului și dintr-o dată v-ar pocni în sistemul auditiv 15.480.233 împușcături de nituri, un milion de kilometri de sfârâituri de sudură, ciocane mari pneumatice, ciocane mici de mână, freze urlând, raboteze țipând, strunguri scrâșnind, sirene pe încercate și sute de polizoare electrice cățărate pe «coca» viitoarelor vapoare care reduc infernul la o biată glumă și toate la un loc transformă zgomotul în suflu ce te lovește din toate părțile și pentru acest motiv (natura le echilibrează pe toate) este imposibil să cazi la pământ, fie chiar de emoție sau bucurie.
     Trecut prin filmul de reportaj, Calotescu face el ce face și găsește pentru echipa sa numai locuri pline de pitoresc. Cu Subteranul, succesul său de căpătâi, la fel s-a întâmplat.
     Trei scrisori secrete are la bază un scenariu de debut al cunoscutului ziarist Platon Pardău care, în dimineața aceea, venise emoționat «să vadă».
Vibram tot, și eram ochi după regizor, ce zice și ce face. Celebrul său chiștoc din colțul stâng al gurii, supranumit Parking-Story, era ca de obicei la locul respectiv. În aceste condiții, asist cum ia naștere o viitoare premieră la Patria. Virtuozul Nicu Stan, operatorul cu șapte suflete, execută mișcări de aparat foarte rapide, deoarece cele 20 de macarale care muncesc se schimbă neașteptat în cadru și — zice el — se duce naibii racordul și apoi să vezi aiureală la montaj!
     Parcă toată lumea a uitat de «duble» Nucu Păunescu transpiră și țipă după un scaun, c-a obosit. Fotografiez în dreapta și în stânga, îmboldit de fiorul întregii echipe, simțind că e rost de ceva bun de publicat.
     Sârme îndoite artistic din nimereală, șpan încolăcit sugestiv, ieșit din strunguri creatoare, tablă groasă de 3 cm, buclată în volte supreme, elice galbene de alamă, majestuoase, gata de a fi expuse în galeriile «Apollo».
     Sonorul «trage» zgomote pe bandă, operatorul spunându-mi în secret că păstrează o bucățică din această melodie ca să i-o pună așa, dintr-odată și la maximum, unuia de la Buftea, din birou, care îl tot amână cu o adeverință.
     Când m-am trezit sus pe schelă, cineva m-a întrebat dacă suntem de la «Reflector». I-am răspuns că nu, că facem film artistic (observați cum mă contopisem cu echipa!) și dânsul a fost foarte dezamăgit, deoarece a vrut să-mi adauge ceva despre o cantină anacronică sau așa ceva. Calotescu venise lângă mine ținând în mână un aparat de sudură, habar n-aveam ce caută aparatul în mâna lui și atunci am ascultat acel dialog pentru care merită într-adevăr să te scoli de la 4 dimineața ca să-I asculți:
— Auzi, puștiule, ce fac ăștia aici?
— Calotescu, ce să facă, face un film despre un director rău care i-a făcut o nedreptate unui muncitor...
— Păi, îi dă mâna să se ia de-al nostru?
— Calotescu, nu! Că al «nostru»-i bun!
— Da, regizorul care-o fi?
— Calotescu, întorcând capul, protejat de casca contra accidentelor, zice: — Eu!
     Omul pufnește în râs și urcând mai departe sus pe schelă strigă către unul, Nae:
— Auzi, mă, zice că el e regizorul! ...și ...echipa de sudori râde toată și râde și echipa lui Calotescu de râsul sudorilor și m-am trezit râzând și eu, până și Calotescu râdea, că are omul simțul umorului, și așa s-a râs până ce tot el a spus: gata! Trecem la secvența următoare! Și când sudorii de pe schele au observat că oamenii îl ascultă n-au mai râs, rămânând eu singurul, stingher, ca cioara lui Topîrceanu, mai deștept decât toți și plin de idei.
     Atunci, trezindu-se regizorul din el, n-a țipat ca alții la unul care tocmai intra nepotrivit în cadru, căci musai voia să se vadă. Ci ușurel i-a zis la ureche:
— Acum urmează ca dânsul, Cornel Coman (secretarul județenei), să se întâlnească cu dânsul, Mircea Albulescu (directorul) și dumneata ești în plus; așa că dacă te duci dincolo de aparat, ai să găsești o tavă plină cu mere coapte...
     Așa este Virgil Calotescu, plin de poante...
 
(Fotografiile autorului)
(Cinema nr. 11, noiembrie 1973)

Tags: aurel mihailopol, pe platouri, trei scrisori secrete film, virgil calotescu

Comments: