L-am cunoscut ca actor mult înainte de a fi. Avea de pe atunci acea însuşire rară, întâlnită la puţini, de a se înveşmânta pe dinăuntru şi pe dinafară într-un personaj străin, poate văzut, poate abia zărit, adeseori în întregime inventat, căruia îi împrumuta pasiunea de a trăi din propria lui pasiune, căruia îi intuia două-trei trăsături esenţiale de caracter, două-trei caracteristici de vorbire sau de aspect exterior sau de mimică, şi le înfăţişa spontan cu deplină dăruire. Un luptător din Spania, un voleibalist francez, un gângav, un pilot de reactoare, un cartofor, un intelectual blazat, un tenor de operetă, etc., etc., erau pe rând şi de durată un fel de Besoiu nerecunoscut. Nu erau imitaţii mărunte, nici amuzament pentru prieteni, ci un «joc» volubil în piruete multicolore ale imaginaţiei sprintene, capabilă să se concentreze fără niciun efort asupra esenţei străine. Era «jocul» activ şi plin de naturaleţe al depersonalizării cum ar spune Lessing, jocul întâlnit cu egală putere de credinţă numai la copii. Era harul actorului. Copiii cred că sunt tren, că zboară ca fluturii, că sunt mamă şi tată. Cred în toată fiinţa lor. Cel dăruit să-şi păstreze această credinţă mai târziu, după ce a sărit poarta copilăriei, are talent.
Şi lon Besoiu are talent!
Dar talentul nu presupune numai ingenuitatea hărăzirii naturale ci, în profesie, cultivarea lui. Începând poate chiar cu cultivarea ingenuităţii şi a prospeţimii spiritului, urmând cu dezvoltarea spre incandescenţă a imaginaţiei, cu ascuţirea simţului observării vieţii, a sesizării esenţelor şi a desprinderii detaliilor semnificative din haosul gesturilor zilnice.
lon Besoiu este un talent cultivat!
Baniciu din
Setea, Tomşa din
Neamul Şoimăreştilor, Grigore din
Răscoala, n-au fost partituri întinse, dar au fost personaje intense, memorabile tocmai prin forţa artistului actor de a înaripa un spirit din simplitatea câtorva incrustaţii cu aqua-forte pe un fond strălucitor de aramă bună.
Regizorii, care i-au cunoscut şi recunoscut calităţile, l-au distribuit şi îl iubesc. Nu cred ca în nouăsprezece ani de carieră, teatrul şi film şi televiziune, să se fi desminţit de prea multe ori, să fi înşelat prea des aşteptările, deşi vremea e multă şi artistul e om, nu poate rezista numai pe versantul însorit al Olimpului.
lon Besoiu e azi o vedetă!
Una din puţinele pe care le are filmul şi televiziunea noastră. L-au înălţat la acest rang spectatorii care nu pregetă să demonstreze afecţiune celor care merită.
Spectatorii înţeleg ce este o vedetă.
Regizorii fac o gravă eroare psihologică când nu înţeleg acelaşi lucru.
Dacă nu l-aţi mai văzut de mult pe lon Besoiu la cinema sau la televizor, mergeţi la Teatrul Municipal şi-l vedeţi în «Un tramvai numit dorinţă» şi în «Livada cu vişini».
