Eforie Colorat anunță începerea lucrărilor de renovare a fostei cabine de proiecție și a casei de bilete ale celui mai mare cinematograf în aer liber de la Marea Neagră. Transformate în spații culturale,

cele două încăperi amenajate vor găzdui programul
Eforie Colorat 1 Metru Pătrat de Artă, reunind o suită de evenimente care-și așteaptă publicul și în extrasezon, pe întreaga durată a anului.
Noile spații multifuncționale - care vor rămâne deschise în perioada iulie 2023 - iunie 2024 vor fi lansate sâmbătă, 15 iulie, de la ora 19:00, printr-o conferință la care vor participa reprezentanți ai agenției Europa Nostra, o federație pan-europeană reprezentând organizațiile cetățenilor care lucrează pentru protejarea patrimoniului cultural și natural al Europei. Conferința va fi urmată de vernisajul instalației “Inflatable Concrete” — o lucrare in situ pe care Mircea Modreanu a conceput-o special pentru comunitatea de la malul mării.
Dezvoltat în parteneriat cu institute culturale europene, misiuni diplomatice și festivaluri de film internaționale, Eforie Colorat propune zilnic, pe durata celor două luni de vară, filme, concerte, dezbateri, vernisaje, ateliere sau acțiuni de ecologizare, evenimente gândite pentru a șterge barierele dintre artiști și mulțimi și granițele dintre spațiile de expunere convenționale și spațiul public.

Eforie Colorat 1 Metru Pătrat de Artă adaugă acestui program 12 filme europene - oferite de KineDok România și de Institutul Francez, alături de alte evenimente culturale, de la ateliere, expoziții și dezbateri, la concerte și seri de poezie. Seria va continua și în extrasezon, cu o suită de întâlniri menite să transforme Grădina Cinemascop într-un centru cultural permanent al orașului Eforie Sud. Potrivit unei programări realizate pe o perioadă de un an, centrul va găzdui proiecții de film, dezbateri alături de artiști precum Reka și Darie Dup, Lia și Dan Perjovschi, Mugur Grosu și Lumi Mihai, sau instalații de artă contemporană, printre care One minute older, un proiect al Fundației 9, coordonat de Suzana Dan.
Grădinile de vară de pe litoral își spun încă poveștile adunate în mai bine de 50 de ani de glorie. Cel mai mare cinematograf în aer liber din suita stațiunilor de la Marea Neagră, cu cel mai mare ecran de proiecție, grădina Cinemascop din Eforie Sud a fost inaugurată în anul 1958 şi a rămas deschisă până în 2004, când a fost abandonată și, ulterior, complet uitată. Grădina Cinemascop a ajuns o ruină în cei 15 ani în care nimeni nu i-a mai găsit vreun posibil sens. Mai târziu, o echipă de tineri a scos tone de deșeuri din grădina de vară pustie, pentru a proiecta apoi primele filme, menite să-i redea acestui centru identitatea de odinioară. Demersul a început o dată cu lansarea Festivalului “Cinemascop”, proiect inițiat de Emil Cristian Ghiță și organizat, în anul 2018, de Centrul Ceh, alături de Primăria Eforie și Radef România Film. Ulterior, au fost create noi oportunități de servicii culturale pentru public, dar și o nouă platformă de expunere pentru artiștii emergenți și pentru cei consacrați deopotrivă.

Festivalul Eforie Colorat a transformat Grădina Cinemascop într-un spațiu alternativ de întâlnire la Marea Neagră și, totodată, în primul centru dedicat artelor contemporane de pe litoralul românesc. După câteva etape de igienizare, anul acesta, organizatorii anunță primele renovări și transformarea încăperilor reabilitate în centru cultural comunitar. Un punct de întâlnire care va rămâne deschis pe toată durata anului.

Proiectul eco-art Eforie Colorat propune peste 200 de evenimente culturale, găzduite, pe toată durata verii (3 iulie – 10 septembrie), de hub-ul de creație Grădina de Vară din Eforie Sud. 1 Metru Pătrat de Artă îmbogățește oferta estivală cu încă 12 filme, producții europene pe teme comunitare, care vor fi urmate de dezbateri moderate de diverse categorii de experți, artiști sau lideri de opinie din domenii relevante. Potrivit unei programări extinse pe perioada unui an, până în luna iunie 2024, centrul va găzdui ateliere creative, grupuri de lectură, întâlniri cu artiști precum Reka și Darie Dup, Lia și Dan Perjovschi, Mugur Grosu și Lumi Mihai. De asemenea, va fi inițiator al unor acțiuni de ecologizare sau de cunoaștere a eco-sistemului local. Evenimentele din această serie au rolul de a promova cultura europeană, incluziunea, diversitatea și toleranța prin dezvoltarea de competențe sociale, civice și interculturale, gândire critică și alfabetizare media.

Accesul la toate evenimentele programate anul acesta în cadrul festivalului este gratuit.
EFORIE COLORAT 1 METRU PĂTRAT de ARTĂ PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – Următoarea Generație UE. Organizat de Asociația Forumul Artelor Vizuale Co-finanțat de Primăria Eforie Derulat prin AFCN Susținut de Radef România Film, Institutul Francez București, Centrul Ceh București, Ambasada Suediei, Institutul Yunus Emre Constanța, Punga cu pungi, One minute Older, Rezidența 9 BRD, Animest, Kinedok, Short Film Breaks, Etaj on Wheels Parteneri media: Agerpres, Propargarta, Vice.com, AARC.ro, Spotmedia, IQ ADS, SMARK, Magazin Istoric, Revista Zeppelin, UZPR, Revista Arta, Radio Romania Cultural, Modernism.ro, Zile și Nopți, Daily Magazine, Ziarul Metropolis, MovieNews, Radio România Internațional, Radio Constanța, Feeder, DigitizArte, stiri.ong, Munteanu, E T A J Magazine, Arte Vezi, CineGhid, CineFan, Empower Artists Mag, HAPP, CineMap, Igloo, Revista Atelierul, Marketwatch, Eforie Sus
Detalii:
Facebook,
Instagram,
YouTube.