Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



După 25 de ani. Premiera necenzurată a filmului „Dincolo de nisipuri”


    Sâmbată a avut loc; la cinematograful Europa, fost Miorița, de pe Calea Moșilor, un eveniment insolit: premiera versiunii necenzurate a filmului lui Radu Gabrea, după un scenariu de Fănuș Neagu, Dincolo de nisipuri. Regizorul Radu Gabrea a povestit lupta sa cu cenzorii de la Consiliul Culturii, precum și felul în care filmul a fost pur și simplu interzis. Întors dintr-o vizită în străinătate, Ceaușescu a stat cam toată ziua – în fine, tot programul TV – în fața televizorului, să vadă cum se „oglindește” aceasta. Din timp în timp, emisiunea era întreruptă de forșpanul unui film, pe care tânărul pe atunci regizor Radu Gabrea reușise să-l strecoare unui realizator TV. Enervat, Ceaușescu a cerut să vadă filmul, I-a văzut și interzis pe loc. Numai că filmul fusese prezentat la Cannes în „Quinzaine des Réalisateurs” și cumpărat în câteva țări, astfel încât, cu imense tăieturi și adaosuri, Dincolo de nisipuri a rulat totuși, vreun an de zile, și în țară, fiind apoi interzis definitiv. Nu îndestul însă de definitiv din moment ce, iată, după 25 de ani, regizorul, azi președintele Oficiului Național al Cinematografiei, găsește o copie necenzurată și o oferă invitaților Astfel a putut fi văzut din nou un extraordinar actor precum Dan Nuțu, plecat demult din România și care nu mai face film, sau un mare actor, dispărut demult, Emil Botta (profesorul din Reconstituirea lui Lucian Pintilie), alături de alte vedete ale filmului și teatrului românesc de azi, dispărute și ele: Gina Patrichi, George Constantin, Ștefan Mihăilescu-Brăila, sau dintre cei încă în activitate: Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Ernest Maftei. De asemenea, cei prezenți sâmbătă la cinematograful Europa au văzut-o pe Violeta Andrei, o actriță care, deși se mai află printre noi, nu mai joacă.
 
(România liberă, 28 iunie 1999)

Tags: dincolo de nisipuri, nicolae prelipceanu, radu gabrea

Comments: