Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„Dumbrava minunată” – cronică de film


     Basmul este acea curioasă poveste unde nu se întâmplă nimic pentru buna pricină că acolo se întâmplă... tot. De aceea el are ceva atemporal, cam ca în vise, unde personajele se amestecă ori se prefac unele într-altele. Cinematograful (care are privilegiul de a traduce în imagini materiale, fizice, închipuirile fantastice ale basmului) prezintă o deosebită afinitate cu aceste povești de copii mari și mici. Nu degeaba filme ca Vrăjitorul din Oz sau Mary Poppins întrec în farmec toate basmele doicii și bunicuței. O actriță română cu mult simț artistic, Draga Olteanu-Matei, s-a gândit să ecranizeze acea minunată... „Dumbrava minunată” a lui Sadoveanu. A plecat la Văratec și a împărtășit intențiile ei Valeriei Sadoveanu, soția maestrului, ființa care cunoștea nu numai toate vorbele și gândurile lui Sadoveanu, dar și tot ce se afla îndărătul lor.
     Scenariul e realmente o ecranizare, căci nuvela era, în esență un basm, dar amestecat ici și colo, cu întoarceri la realism nuvelistic. Scenarista nu a desființat acest contrast, ci i-a dat, și lui, o factură cinematografică. Acest contrast l-a concentrat în personalitatea unuia din personaje, căruia i-a acordat un supliment de (cum să-i zic?) de „prim rol”.
     Desigur, personajul principal e Lizuca, o fetiță supărată foc pe mama ei vitregă, care tot timpul o ceartă, o bate, se împotrivește împlinirii tuturor dorințelor Lizucăi și, mai ales, o oprește să se ducă în minunata dumbravă, care e a ei, moștenitoare în regulă. Dumbravă pe care mama vitregă vrea cu orice preț ca soțul ei (tatăI fetiței) să o vândă. Mama vitregă e întrupată în Florina Cercel, care apare în dublu rol. Coconița noastră de la oraș este bogată, parvenită, fudulă, obraznică, proastă, stridentă, împopoțonată în toalete mirobolante și gata să servească o chipeșă pereche de coarne soțului, în beneficiul unui ofițeraș de cavalerie cu galanterii și brandemburguri. Așadar, câtă vreme eroina noastră își fandosește superficialitatea și vulgaritatea, știm cu cine avem de a face. Dar iată că, la un moment dat,eroina se transformă, sosind în plin basm. Vine în Dumbravă s-o ia înapoi pe fetița fugită de acasă și refugiată în lumea păduratecă a zânelor, piticilor, iepurașilor, broscoilor, furnicilor, veverițelor, căprițelor, ba chiar și urșilor. Lizuca e mereu însoțită de cățelul ei personal, care poartă respectabilul nume de Patrocle, și care este tare cusurgiu și se mai crede și năzdrăvan. Mama-cea-Rea vrea fata înapoi ca să poată, sechestrând-o, să realizeze vânzarea dumbravei și să se umple de bani. Fetița și Patrocle se opun. De asemenea și Bunicul (Ernest Maftei),care, conform codului, basmelor, este și el prezent în dumbravă. Cu drepturi speciale. EI e „pământeanul” care vine în și pleacă din dumbravă fără să se rătăcească.
Așadar, Mama-cea-Rea vrea s-o ia cu forța pe mica Lizuca. Lighioanele cu două sau mai multe picioare se opun toate. Unii o apără, alții o persecută, inclusiv ofițerașul de cavalerie, care în plină dumbravă, scoate sabia. Cele două țațe de provincie (interpretate de Draga Olteanu-Matei și Ileana Stana Ionescu), care o acompaniaseră în pădure pe Mama Rea, de îndată ce încearcă să-și susțină prietena, o pățesc. Dar, impresionantă e mai ales metamorfoza Mamei Rele. Departe de a se urâți, ea căpătă majestate mitologică. Devine de o statuară frumusețe. Vorbele ei nu mai sunt chițăite, ci sonore și pline. Tot rele, tot afurisite, dar sculpturale și puternice. Toaletele ei ridicole de la oraș, colorate roz-bombon, și pălăriile ei caraghios mușchetare, toate aceste țoale de parvenită sunt înlocuite cu o regală mantie neagră. O admirație involuntară ne face să uităm că o urâm și că o disprețuim. Chiar și populația mitologică din Dumbravă se molipsește. Când o alungă, nu o urâțește, nu o batjocorește. Afurisita pleacă prin văzduh, imperial așezată pe o ramură de copac, care o duce zburând. Adevărata pedeapsă o va primi însă nu în lumea de vis, ci în cea reală. Venită să facă scandal la bunicii fetiței, nimerește peste niște stupi. Și să te ții la roiuri de „lucrătoare” supărate, care o pișcă pe toate părțile, alungând-o.
     Fetița, desigur, adoarme, apoi se trezește acasă. Să nu credeți însă că avem aici răsuflatul clișeu al eroului care rezoIvă toate problemele, fiindcă totul nu fusese decât în vis. Scenariul, ca și nuvela lui Sadoveanu, ne arată pe fetiță și pe aghiotantul ei Patrocle într-o stare mereu intermediară între somn și veghe, între vis și realitate. Căci aici realitatea este basm. Este închipuire.
     Interpreta Lizucăi se numește Diana Muscă. E drept că vorbește cam răspicat, cam ca la lecție, cam ca la serbare școlară. Dar asta nu supără. Un copil de 4 sau 6 ani, mai ales când e fetiță, dacă e cumva pornită într-o aventură cu „oamenii mari” și are ferma hotărâre să înțeleagă tot ce se întâmplă, va lua, în mod firesc, un ton excplicativ de elevă scoasă la tablă. Dar altceva vreau să semnalez la această eroină de film. Dușmanii ei zic despre dânsa că e urâtă, murdară, îngălată, lipsită de orice „domnișorie”. Și, într-adevăr, ea n-are nimic de „bebé-roz”, de odraslă de „oameni-bine”, gătită foc, cu panglicuțe și dantele. În schimb zâmbetul ei e cel mai frumos și mai inteligent lucru din lume.
     Imaginea (George Voicu), muzica, alegerea locurilor, natutalețea drăguțelor dobitoace, cantitatea enormă de fete frumoase, de zâne variate și perfecte, apoi muzica (CorneliaTăutu), toate aceste merite aparțin deopotrivă regizorului Gheorghe Naghi, care le-a reunit și Ie-a dirijat.
 
(România literară nr. 40, 2 octombrie 1980)

Tags: cronica de film, d.i. suchianu, dumbrava minunata film, gheorghe naghi

Comments: