Dacă în Love Building personajul interpretat de Dorian Boguţă traversa o depresie acută, în Alt Love Building asistăm la o transformare completă a personajului său, un veritabil Don Juan.

"Faţă de
Love Building, Valentin Preda este acum
alt Valentin Preda. Frustrarea că a fost înşelat de iubită l-a transformat în totalitate. Greu mai trece acum o pasăre pe lângă el, fără ca el să nu pună ochiul pe ea şi să nu încerce să o doboare. Şi nu este o răzbunare, e o nouă viziune a lui în perioada asta. Şi îi place.
.jpg)
Nu ştiu dacă Vali Preda e Don Juan, dar are un principiu, şi anume: ştie că nu poate să se culce cu toate femeile, dar măcar încearcă”, declară Dorian Boguţă despre evoluţia personajului său în
Alt Love Building.
În ceea ce priveşte asemănările dintre actor şi personajul său din film, Dorian Boguţă este de părere că ,,ar fi câte ceva, dar despre asta nu vom vorbi aici. Îi las pe spectatori să-l urmărească pe Vali, fără să facă o paralelă cu mine”.
Pe lângă actorie, Dorian Boguţă este recunoscut şi pentru
meritele sale regizorale. Scurtmetrajul
Kazimir este premiat la Festivalul Europeen Du Film Court Brest, desfăşurat între 11-16 noiembrie, în Franţa.
De curând,
Dorian Boguţă a acceptat, alături de regizoarea Iulia Rugină, invitaţia Institutului Cultural Român de a participa luni, 8 decembrie, la proiecţia filmului
Love Building la Madrid.
În
Alt Love Building, alături de Dragoş Bucur, Alexandru Papadopol şi Dorian Boguţă, îi vom vedea pe
Ben Cross, un nume de referinţă în cinematografia mondială, dar şi pe absolvenţii şcolii
Actoriedefilm.ro.
Din 26 decembrie, echipa care anul trecut aducea
Love Building revine pe marile ecrane cu
Alt Love Building, un film distribuit de Freeman Entertainment.