Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



​„Dincolo de pod”


Personajele din «Mara» de Ioan Slavici, «revăzute și adăugite» de Mircea Veroiu
― După ecranizarea a două schițe de Agârbiceanu, după un film «polițist» și unul de «ficțiune-științifică», ce v-a determinat să vă reîntoarceți la literatură și de ce v-ați oprit tocmai la «Mara»?
― Nu vreau să-mi arog merite care nu-mi aparțin. Ideea ecranizării mi-a fost sugerată în urmă cu câțiva ani de Alexandru Ivasiuc, pe atunci directorul Casei de filme Unu. Am scris scenariul, lui Ivasiuc i-a plăcut și l-a aprobat, dar intrarea în producție a fost amânată. Filmul se face abia acum datorită actualului director al Casei de filme Unu, lon Bucheru, care a reluat scenariul, l-a repus în discuție acordându-mi o încredere care mă onorează.
— Filmul se face, iar dumneavoastră sunteți implicat într-o dublă calitate: de scenarist și de regizor. Trebuie să existe motive mai speciale, mai personale care v-au determinat să porniți la elaborarea unui film după «Mara»?
— La o lectură atentă, în ciuda multor pagini descriptive, «Mara» e un roman cinematografic. Dar mai mult decât proza, m-a interesat în mod deosebit locul unde se desfășoară acțiunea. După părerea mea, Ardealul e remarcabil nu numai prin oamenii săi, ci și prin virtuțile sale plastice. Să ne întoarcem la proză: am căutat să respect nu atât litera ei, cât mai degrabă spiritul ei. Coloana vertebrală a filmului aparține romanului «Mara». Modificările — din film — sunt determinate de niște coordonate ale cinematografului modern, pe care într-un fel, chiar cartea le sugerează. Am încercat să introduc tema frecventă a aleatorului, întâmplările nu mai au concretețea și închiderea «rotundă» din carte, ci, la fel ca în viață, apar marje de nesiguranță, de incertitudine.
— În cazul ecranizărilor, filmul presupune renunțarea la anumite întâmplări, personaje sau, dimpotrivă, extinderea altora abia sugerate în opera primară.
— În carte există ample pasaje descriptive care în film pot deveni, eventual, scenografie, multe pagini de analiză greu de tradus sau de «trădat» în imagini. Am păstrat cu fidelitate momentele-cheie, momentele importante ale cărții, dar am căutat să potențez aceste caractere, aceste destine umane foarte puternice, existente într-un anume context social, influențate sau apăsate de condiția lor socială pe care încearcă s-o străpungă, să străbată dincolo de ea, unele reușind, altele nu, fiecare plătind într-un fel sau altul prețul reușitei sau nereușitei. Filmul se intitulează Dincolo de pod. În plus, în scenariu, respectiv în film, apare și un personaj nou, Burdea, al cărui nume, ce-i drept, e împrumutat din cartea lui Slavici, personaj a cărui traiectorie va străbate ca un fir roșu filmul.
— Din decupaj rezultă că eroul principal nu va fi Mara, ci cuplul Sida-Hans.
— Oricine reia la o lectură chiar și nu prea atentă, romanul lui Slavici, observă că nu Mara este personajul principal. Dacă am face o numărătoare a momentelor în care apar eroii cărții, am băga de seamă că aparițiile Sidei și ale lui Hans sunt incomparabil mai numeroase. În ciuda acestei afirmații, filmul Dincolo de pod nu va fi povestea cuplului Sida-Hans. Vreau să fac un film despre o anumită lume, într-un anumit context social. De aceea am încercat niște rime, niște acolade, în care personajele se întâlnesc și se despart. Tema Marei a ascensiunii ei sociale, condiționată și determinată de cea materială, există în film, există prin Sida. Sida e o reprezentare a Marei, ea reface, pe o altă scară, desigur, drumul Marei, ea este într-un fel Mara. Pentru asta am căutat ca între interpretele Marei, Persidei și a «noii podărițe» să existe asemănări de fizonomie, de gestică, de comportament. Chiar și unele locuri de joc (hanul Sidei și prăvălia Marei) vor avea caracteristici comune. Am extins două personaje feminine: Reghina, prezență oarecum melodramatică în carte, și maica Aegidia, cea care face educația Sidei, la mânăstire. Prima, o prezență mută, ca și în roman, dar amenințătoare prin aparițiile ei neașteptate în calea celorlalte personaje. Aegidia semnifică privirea lucidă și neliniștită asupra lumii, privire dobândită din ipostaza de ascetă, de îndepărtată de lume și de cele lumești. Prin aceste două personaje am încercat să sugerez alte fațete ale condiției femeii în epocă.
— În decupajul la Dincolo de pod, ca și în celelalte filme pe care le-ați semnat, mi s-a părut a detecta o preocupare constantă pentru vizualizare, pentru o maximă pregnanță a imaginii în acord cu personajele, cu stările cu faptele lor, o preocupare de a crea o atmosferă în care nu numai oamenii dar și obiectele, ambianțele au funcții foarte precise. Toate acestea ar putea să constituie caracteristicile unui stil al dumneavoastră...
— Nu știu dacă toate acestea ar putea defini un stil, cred însă că țin de calitatea cinematografului pe care trebuie să-I practicăm astăzi. Pentru a realiza o atmosferă densă nu sunt necesare — cred eu — prea multe locuri de filmare. În Dincolo de pod sunt vreo 5 sau 6, pentru ca actorii să-și poată trăi nu numai condiția personajelor pe care le reprezintă, ci și pe cea a locului, a spațiului și a timpului în care evoluează. Dar, în condițiile unui număr restrâns de spații de joc, trebuie stabilite relații precis determinate între personaje și ambianțe, trebuie create raporturi permanente și elocvente între starea personajelor, între ceea ce fac, ceea ce sunt și obiectele înconjurătoare. În filmele mele încerc, de pildă, să stabilesc chiar și anumite raporturi geografice între ambianțe. În Dincolo de pod, curtea hanului, măcelăria lui Huber, prăvălia Marei, mânăstirea sunt în continuă relație cu strada, și mai ales cu piața orașului. Piața este mai mult decât locul în care se consumă o treime din film, este un personaj al filmului în momentul începerii filmului, Mara a pătruns în piață, semn de reușită socială. Mara este acum aproape o burgheză, nu mai vinde mărunțișuri prin târguri sau la capătul podului luat cu arendă. Ea este acum proprietara unei prăvălii aflată în inima pieții, cu Huber, măcelarul din piață, are relații de afaceri. Mara se bucură de stima și aprecierea celorlalți târgoveți. Piața este un nod principal de interes al filmului, aici traiectoriile personajelor se întâlnesc, se întretaie, se despart. Aici personajele se definesc în raport cu ele însele și cu ceilalți.
— Ați revenit la lumea filmului odată cu descrierea acestui nou personaj care e piața. Să ne oprim și la celălalt personaj, nou în raport cu cartea, la Burdea, pe care l-ați amintit mai înainte.
— Burdea va întruchipa intenția de revoluție care există în fiecare societate, subînțelegând intenția de schimbare, nevoia și lupta pentru mai bine, pentru nou. El va fi ecoul, în Ardeal, al Revoluției de la 1848. În jurul lui apar și alți revoluționari, iar când Burdea va sfârși în mod tragic, un altul, de data asta un tipograf, îi va lua locul. Pe de altă parte, în raport sau în contrast cu Hans, Burdea întruchipează idealul omului de acțiune, al bărbatului angajat, cu disponibilitate pentru sacrificiu. Prin acest personaj, am încercat o ancorare mai puternică a lumii romanului într-un context social precis localizat în timp, în epocă, în frământările ei.
— Și despre colaboratori...?
— Cu mulți dintre ei am mai lucrat. În mai toate rolurile am distribuit actori de forță, de mare expresivitate și, desigur, de mare talent. Leopoldina Bălănuță (Mara), Mircea Albulescu (Huber), Irina Petrescu (Aegidia), lon Caramitru (Codreanu), Ovidiu luliu Moldovan (Burdea). În rolurile Hans și Persida i-am distribuit pe Andrei Finți, debutant, încă student la IATC și pe Maria Ploae, actriță cu experiență cinematografică mai recentă. M-am bucurat de încrederea Casei de filme care a acceptat distribuirea în două roluri principale a doi actori aproape necunoscuți. Ce-i drept, la început am avut și eu îndoieli, legate de dificultățile pe care le conțin partiturile celor doi tineri actori, dar după primele zile de filmare sunt convins, că sunt foarte potriviți în roluri.
În fine, n-aș putea omite numele a cel puțin trei colaboratori: operatorul Călin Ghibu, cu stilul său atât de personal, de a crea atmosferă; pe arhitectul Nicolae Drăgan, artist de talent, de gust și de mare rafinament, care a imaginat, cu un deviz minim, exact decorul de care avem nevoie; și pe Hortensia Georgescu care, la rândul ei, a creat din nimic costume de o mare autenticitate. Aportul lor și al altora e desigur mult mai important decât am spus eu aici, dar sper că munca și talentul lor vor fi relevate, cu adevărat, în film.
 
(Cinema nr. 8, august 1975)

Tags: dincolo de pod film, mircea veroiu, n.c.munteanu, pe platouri

Comments: