Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Din dragoste cu cel mai bune intenţii


     Atunci când Alex (Bogdan Dumitrache) este sunat de tatăl său (Marian Râlea) și află de accidentul cerebral pe care l-a suferit mama sa (Natașa Raab), istoria sa privată va fi agresată de propriile suspiciuni și dileme, într-un război dominat de irațional. Ajuns în spitalul de provincie, își găsește mama atinsă de minore, dar inevitabile, deraieri post-traumatice. De aici, începe un drum confuz și isteric printre întrebări ale căror răspunsuri liniștitoare nu fac decât să trezească un alt lung șir de chestionări stranii. Și asta, cu cele mai bune intenții, tocmai pentru că Alex nu vrea să greșească, nu vrea să scape de sub control fiecare amănunt, nu vrea să regrete eventualele omisiuni.
     Asigurările pe care medicul (Adrian Titieni) le tot oferă cu blândețe aproape paternală sunt rând pe rând răsturnate de mici detalii și semnale negative pe care mintea fiului le augmentează disproporționat. Bogdan Dumitrache joacă adecvat și cu măsură rătăcirile acestui paranoic bine temperat. Sitaru recurge și pentru această poveste la unghiurile subiective (pe care le-a folosit și în debutul Pescuit sportiv), și de data asta justificate narativ și stilistic.
     Omul care vrea să țină totul și tot timpul sub observație este, în fapt, ținta privirilor tuturor celor cu care interacționează. Secvența de început (un plan-secvență regizat cu mare dibăcie) și cea de final nu sunt supuse unghiului subiectiv și delimitează cumva domestica siguranță și echilibrul construit și controlat de Alex.
     Odată părăsit acest confort, tânărul este aruncat în vârtejul incontrolabil de păreri binevoitoare, atotștiutoare venite de la companionii de tren sau de la colegele de salon ale mamei (remarcabilă Gabriela Popescu), iar asigurările amabile, dar suficiente ale doctorilor, se izbesc de bâjbâielile lor provinciale sau orgolioase.
     În acest haos coregrafiat subtil (poate cam trenant și repetitiv în ultima parte), starea emoțională a băiatului se degradează, în vreme ce starea fizică a mamei pare să se îmbunătățească. Sitaru traduce supradoza de irațional prin accentele de thriller și comedie neagră, cu piste false (picături de sânge, pastile controversate), nuanțe de absurd (masca de iepure purtată de o pacientă) și un umor construit din inadecvări și tensiuni, ce reprezintă sau alimentează amalgamul paranoic din mintea tânărului.

 
(BeWhere! Nr. 1, octombrie 2011)

Comments: