Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Destinul Mareşalului – un nou film românesc pe ecrane


     Binecunoscuta realizatoare de filme Felicia Cernăianu, autoarea unui mare număr de producţii documentare ce i-au confirmat remarcabilul talent pentru acest gen, este pe punctul de a încheia munca la un film deosebit de important – Destinul Mareşalului. „Este un documentar în exclusivitate istoric, un film lipsit de orice referinţă la situaţia politică prezentă” – a declarat Felicia Cernăianu. „Cred că este important să avem curajul de a ne privi istoria şi de a ne reconsidera personalităţile pe baza unor fapte reale, nu circumstanţiale. Filmul retrasează procesul lui Ion Antonescu, din 1946, cât şi destinuş acestei personalităţi pline de contradicţii.
 
     Care au fost sursele dvs. de bază?
     În primul rând tot ce am găsit în Arhiva Naţională de Filme; foarte multe dintre aceste documente nu mai fuseseră folosite vreodată. Apoi, documente din Arhivele Statului şi ale SRI, publicaţii, documente şi fotografii de la Academia Română. O neînţelegere pe plan formal cu Arhivele Ministerului Apărării ne-a liposit din păcate de documente foarte importante referitoare la ofiţerul superios Ion Anronescu.
 
     Şi vreo sursă mai recentă?
     Destinul lui Ion Antonescu ne va fi mult mai clar când negocierile pentru recuperarea „arhivelor Antonescu” de la Moscova se vor încheia cu bine.
 
     Care credeţi că este trăsătura predominantă a personalităţii sale?
     Documentele dezvăluie un roman patriot cu rădăcini şi formaţie solide; contradicţiile apar doar în legătură cu tactul lui diplomatic. În ceea ce priveşte poziţia controversată faţă de problema evreiască, nu există nici un document care să dovedească motivaţia etnică a execuţiilor. Luând în considerare faptul că războiul era în toi s-au dat ordine de represalii în zonele din spatele frontului. Ca şi în cazul faimoasei note semnate de colonelul Davidescu, aflată la Memorialul Holocaustului din Washington – este doar o notă înregistrată la cabinetul lui Antonescu; sosirea ei la sediul Comandamentului din Odesa nu a fost confirmată. Este o bucată de hârtie purtând semnătura colonelului Davidescu, dar fără nici o certificare din partea lui Antonescu. A propos, colonelul Davidescu a fost singurul funcţionar cu grad înalt din cabinetul lui Antonescu pe care poliţia secretă română nu l-a trimis în judecată. În ceea ce priveşte cealaltă problemă controversată – trecerea Nistrului şi întreaga campanie până la dezastrul de la Stalingrad, o problemă politico-militară – Antonescu este de blamat pentru că a trimis pe front mult prea mulţi soldaţi, chiar în comparaţie cu celelalte ţări.
     Împreună cu cei care au lucrat la acest film, sper să fi limpezit o perioadă tragică, tulbure, care până acum a fost intenţionat prezentată distorsionat. Acest film răspunde nevoii noastre de adevăr şi de informaţie.
 
(traducere Aura Puran)
(Nine o'clock, 20 iunie 1994)

Tags: destinul maresalului film, felicia cernaianu, interviu

Comments: