Vom intra direct în temă cu răspunsul la o întrebare care nu e greu de presupus.
— De ce Harap Alb?! Pentru că îmi place, pentru că e o dorinţă veche, pentru că l-am ascultat de zeci de ori, l-am citit, l-am desenat, l-am redesenat, pentru că întotdeauna l-am văzut, întotdeauna a existat în mine, pentru că de mai multe ori, l-am vrut film, film desenat, film cu actori...
— E vorba de o simplă preferinţă sau...?
— Povestea lui Harap Alb, povestea aceasta pasionantă, diversă, clară şi totuşi extrem de complicată, cuprinde în ea experienţa şi înţelepciunea poporului nostru care a ştiut să dea întrânsa şi prin condeiul lui Creangă, o formă meşteşugită temei clasice a victoriei binelui asupra răului. Basmul acesta deschide căi largi creatorului de film pentru a găsi formula unei opere de artă — aceeaşi şi totuşi alta decât cea a lui Creangă — opera cinematografică.
— Ce aduce nou formula dumneavoastră şi ce păstrează ea din basmul lui Creangă?
— Citind şi recitind basmul lui Creangă, mi-au apărut în lumină unele detalii interesante. Mi-a fost astfel clar că basmul e povestit de cineva din familia craiului, cineva care-l urăşte pe spân. M-am întrebat atunci care este originea acestui sentiment, care e originea fricii pe care o are craiul faţă de spân. De ce îl învaţă pe Harap Alb să se ferească de spân? Şi, mai departe, de ce spânul, când îi vorbeşte lui Harap Alb, îl numeşte „fecior de om viclean”, sau „pui de viperă”... Nu cumva spânul şi craiul se cunosc?! Cu asemenea întrebări am căutat să luminăm ungherele încă întunecate ale basmului şi în funcţie de răspunsul găsit să formulăm ideea filmului nostru. Astfel, el a ajuns să cuprindă nu numai aventura lui Harap AIb, ci şi descoperirea tainei adversarului său — spânul, nu numal înfruntarea binelui şi răului, ci şi încercarea de a cunoaşte originea răului pentru desăvârşita victorie a binelui. Păstrăm în film aproape toţi eroii din basm pe care-i înzestrăm însă cu date biografice şi de caracter noi, cu o prezenţă fizică alta decât cea sugerată de basm la prima lectură.
— Un exemplu...
— …Spânul e în film un om cu o înfăţişare distinsă, elegantă, tot atât de voinic ca şi Harap Alb, doar încărunţit prematur şi purtând pe pleoapă o veşnică lacrimă a durerii. El e interpretat de actorul
Cristea Avram, iar Harap Alb de
Florin Piersic. Tovarăşii de drum ai eroului (Gerilă, Setilă, Ochilă) întruchipează în film forţele neraţionale ale naturii, forţe uriaşe pe mâna unor copii inconştienţi. Ei sunt interpretaţi de actori ca
Puiu Călinescu, Florin Vasiliu şi...
Liliana Tomescu.
— Există în basmul lui Creangă o atmosferă specifică, de rezonanţă folclorică românească. Se păstrează ea în film?
— Caracterul de fantezie modernă, pe care am vrut să-l dăm filmului nostru ne-a impus renunţarea la detaliul etnogratic. Conţinutul profund naţional al basmului credem că este cel mai important şi el va fi transpus fidel în film. Concepţia noastră plastică include totuşi unele trimiteri la folclorul românesc — în primul episod, cel de la curtea craiului, în costumele eroilor şi în ambianţa episodului final — dar elementele folosite sunt foarte distilate, interpretate, nu luate ca atare. În rest — atmosfera, timpul şi locul rămân vagi şi convenţionale, ca în orice basm, chiar dacă pe parcursul acţiunii vom acuza unele detalii ce trădează epoca în care e realizat filmul. Se poate uşor obţine succesul şi chiar aplauzele unei săli dacă în mijlocul basmulul apare un telefon. Noi nu urmărim însă aşa ceva, ci dorim ca fiImul nostru să se caracterizeze printr-un umor de calitate, neabuziv.
— Ce loc ocupă în creaţia dumneavoastră acest al cincilea film cu actori?
— Arătam la începutul discuţiei noastre că Harap Alb este pentru mine o veche pasiune. Păstrez şi acum ziarul din 1948 care anunţa începutul muncii mele la un film desenat pe această temă. Am lucrat 4.000 de desene timp de 8 luni de zile şi apoi am renunţat. 4.000 de desene reprezentau trei minute din cele 80 pe care trebuia să le aibă filmul. Desenele erau inegale, unele inexpresive şi azi îmi pare bine că n-am continuat. În 1959, Studioul Bucureşti mi-a aprobat un scenariu Harap Alb pentru un film cu actori. Înainte de a-l începe, „mi-am încercat mâna” pe un scurt-metraj (
O poveste ca în basme), pentru a verifica unele metode noi la care mă gândisem. Rezultatul o nouă amânare a lui Harap Alb. Cu gândul la el am continuat experienţele în
S-a furat o bombă şi
Paşi spre lună. Acum de-abia, la 16 ani de la primele încercări, cred că sunt pregătit să încep povestea lui Harap Alb şi s-o duc pâna la capăt.
