Aşa cum îl cunosc, adesea îmbrăcat în negru (câteodată vara, în alb), cu ţigara între degetele nervoase. E tracasat de multe, laconic (timpul e drămuit!). Mai ales n-are starea (şi-l înţeleg!) pentru un interviu „exhaustiv”. Totuşi, stăm de vorbă. Interviu sau ping-pong de replici zgârcite? Însă şi dorinţa, efortul de-a nu se dezvălui ziaristului, şi acesta e un fel de a vorbi despre sine…
— Când v-aţi ales profesiunea de actor şi de ce?
— De mult! Nu mai ştiu de ce. Oricum, deşi am jucat multe roluri, nu sunt mulţumit; e încă prea puţin.
— Există, cred, actori care vă interesează şi alături de care v-ar plăcea să jucaţi, nu?
— Da, mulţi; acum mă interesează, în mod special, Kevin Costner; l-am văzut în
Incoruptibilii şi mi se pare remarcabil. Dacă, aşa cum sugeraţi aş avea posibilitatea să joc alături de el, aş face-o fără complexe!
— Mă bucură ceea ce spuneţi şi... v-o doresc! Dar, îmi place şi să vă spun că, chiar în numărul trecut al revistei noastre, Kevin Costner a apărut, firesc, pe prima pagină — fiindcă tocmai luase Oscar-ul. Revenind la dvs., la un moment dat, pe platouri, jucaţi, simultan, în trei filme rolul lui Vlad Dracul din
Mircea, Vlad din
Moartea unui artist (în fine, la sfârşitul acestei luni, pe 29 aprilie, filmul va avea premiera!) şi în
Cei care plătesc cu viaţa, în regia lui
Şerban Marinescu, după opera lui Camil Petrescu. Nu era dificil să trăiţi trei destine deodată?
— Nu, aceasta e meseria: Nu văd nicio dificultate.
— Ce încercaţi, în special, să-i învăţaţi pe studenţii dvs. de la Academia de Teatru?
— Să-i obişnuiesc cu munca; să ştie că e greu.
— Speră toţi în succes? E important pentru un artist?
— E o condiţie sine-qua-non. Mai ales acum, când competiţia e atât de dură.
— Aveţi roluri preferate?
— Da, desigur Henric al IV-lea şi Achile din „Ifigenia”.
— Există regizori cu care aţi dori să lucraţi?
— Oricând şi în orice condiţii, cu
Pintilie şi
Ciulei.
— Există mari actriţe pe care n-aţi avut ocazia să le întâlniţi pe scenă?
—
Vali Seciu. M-am întâlnit cu ea doar la Radio şi laTV.
— Care e rolul nejucat şi aşteptat?
— Secret! Din superstiţie, nu-l spun pe cel pe care-I aştept cel mai mult!
— Pentru dvs., prietenia contează? Există?
— Da, dar e rară; din fericire, am prieteni dar mai degrabă din altă zonă decât cea a teatrului.
— Dar iubirea?
— E un lucru fundamental!
— E important „omul de lângă tine”?
— Fără el nu se poate lucra în linişte!
— Dar ştiţi şi să dăruiţi?
— Cred că da.
— Ce calităţi apreciaţi cel mai mult la „omul de lângă dvs.”?
— Inspiraţia vieţii de zi cu zi!
— E un răspuns cuprinzător. Şi care, cred, va pune multe cititoare în dificultate. Într-adevăr, să ai imaginaţie (şi curaj pentru fiecare zi), pentru a avea şi inspiraţie, nu-i tocmai uşor! Răspunsul dvs. este, aş spune, şi poetic totodată; de altfel, ştiu că vă place nu numai să recitaţi, dar şi să scrieţi poezie, nu?
— Toţi greşim!
— O consideraţi o greşeală? De ce?
— Cine ştie? Poate fiindcă nu ştiu să cânt la violoncel…
— Dar scrieţi si proză!
— Prefer proza, mai ales cea scurtă.
— Ne-aţi scrie şi pentre revisia noastră câte o proză?
— Nu cred că voi avea timp anul acesta. Sunt atât de multe de făcut…
— Atunci înseamnă că-i înţelegeţi pe scriitorii, scenariştii şi dramaturgii care „n-au avut încă timp” să scrie?
— Pentru ei nu-i o scuză; trebuiau s-o facă mai demult.
— Totuşi, fiindcă acceptaţi să vă devoalaţi atât de puţin, să „vă citim” altfel: care sunt lecturile preferate?
— Ziarele foarte bune dintr-o anume parte a presei.
— Şi totuşi…
— Teatrul lui Shakespeare!
— Aţi fost adesea calificat drept un „actor romantic”. Credeţi că vi se potriveşte sau sunteţi mai aproape de Jimmy Porter din „Priveşte înapoi cu mânie”?
— Cred că da; e, de altfel, o bună propunere de repertoriu!
— În încheiere, o întrebare cu caracter de divertisment: ce ne puteţi spune despre ultima dvs. călătorie?
— Am fost la Trento, la Olimpiada internaţională a spectacolelor pe zăpadă, manifestare care e un pretext pentru întâlnirea oamenilor de spectacol — actori, regizori, cântăreţi — care s-au distins în cursul anului respectiv. La Festivalui naţional de teatru, anul trecut, luasem un premiu pentru Henric al IV-Iea şi am fost invitat.
— Acum, ce v-aţi mai dori?
—
Un proiect de film TV — după Domnişoara Christina de Mircea Eliade; scenariul e superb! Apoi, să călătoresc şi, mai ales, mai ales să nu moară TEATRUL, să fie ajutat să trăiască!
