Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



De dragul tău, Anca


    În filmele Cristianei Nicolae, tinerii (ca purtători ai unei vârste care începe odată cu sfârșitul copilăriei și ne duce până către „mijlocul cărării vieții noastre”) au constituit mereu o prezență — chiar dacă nu (totdeauna) și de prim-plan; iar interesul arătat de regizoare Iumii acestora, „Iume ce gândea în basme și vorbea în poezii”, poate avea o motivație complexă — diferită de la film la film sau, dimpotrivă, revendicându-se de la aceeași idee... Idee dedusă din importanța rolului pe care-l joacă în formarea individului întâmplările trăite la această vârstă; idee care ne îndreptățește să vorbim de un univers tematic la Cristiana Nicolae — deși calitatea propriu-zisă a filmelor venite după Întoarcerea lui Magellan nu prea ne încurajează în acest sens.
     Cu De dragul tău, Anca lucrurile par a se fi îndreptat într-o oarecare măsură, dar izbânda e mai puțin categorică decât ne-am fi așteptat știind că autor al scenariului este Nicolae Cristache: unul dintre cei mai interesanți prozatori ai momentului actual, subtil observator al realității sociale contemporane.
     Câte ceva din calitățile scriitorului răzbate și în scenariu (precizez: e vorba de scenariul „dedus” din lectura filmului și nu de documentul „oficial” — la care nu fac referire deoarece, prin forța lucrurilor, pentru spectator el rămâne necunoscut și inaccesibil): Nicolae Cristache putând fi recunoscut în diversitatea tipologică a personajelor care populează planul secund și fundalul filmului, în justețea surprinderii unor tipologii diferite (nea Fane, Alexandra Ioniță, inginerul Pricop), în capacitatea de a reconstitui — cu mijloace simple — un univers credibil.
     Două mi se par a fi neîmplinirile filmului — neîmpliniri provenind din scenariu: întâmplările povestite nu sunt organizate după o certă „lege a conflictului”, iar „analiza psihologică” e lipsită de adâncime. În privința obiecției dintâi, trebuie spus că ceea ce părea a fi „povestea unui copil-problemă” se dovedește în fapt relatarea — absolut cuminte — a unei (aproape obișnuite) „crize de creștere”; termenii antagonici — capabili să trezească interesul și să ducă acțiunea mai departe — lipsesc din „ecuația” închipuită de scenarist: Anca fiind, pur și simplu, o elevă ceva mai vioaie decât colegele (și colegii) ei... În absența acestor termeni — care, puși într-o ecuație conflictuală, ar fi permis și o mai relevantă dezvăluire a psihologiei adolescentine acțiunea trenează (cu inevitabile repetiții: fără ca, prin aceasta să se obțină un plus de semnificație), iar interesul spectatorului se risipește pe de lături.
     Un câștig al filmului este alegerea distribuției — și, în primul rând, a interpretei principale: Alexandra Duca, bine îndrumată de regizoare și cu certe disponibilități interpretative și Dorel Toma (în rolul lui Victor, un „băiat rău, care n-a mai vrut să meargă la școală”) mi se pare o bună achiziție, figura sa expresiv-colțuroasă dând personajului o „biografie” pe care rolul n-o avea.
     Dintre actori, doar Radu Gheorghe (în rolul profesorului de fizică) și Florin Tănase („inginer Pricop” cum se recomandă personajul) au izbutit să dea viață rolurilor respective, să „trăiască în pielea” personajelor... Ceilalți (și ei se numesc Carmen Galin, Dan Condurache, Rodica Mandache etc. — adică actori de mâna-ntâi) lasă impresia că n-au făcut decât să-și lucreze ca buni meseriași personajul; ceea ce nici nu-i prea puțin, la urma urmei.
     Cele mai izbutite secvențe ale filmului (podul casei vechi, întoarcerile de la școală etc.) par învăluite într-un ușor abur de visare — și inteligența artistică a operatorului Florin Paraschiv a sesizat exact modalitatea de a reda filmic psihologia eroinei (lumea văzută prin prisma acestei psihologii)... Nu am, desigur, în vedere și cele două-trei secvențe „onirice” (în care eroina se închipuie claun de circ): ele încarcă inutil acțiunea și sparg pojghița de unitate stilistică (ce prinde, când și când, să se-nchege) a filmului.
     Cu un plus de rigoare la nivelul scenariului și cu mai multă forță regizorală De dragul tău, Anca putea fi un film remarcabil.
 
 
(Săptămâna, 30 decembrie 1983)

Tags: cristiana nicolae, cronica de film, de dragul tau, anca, nicolae ulieriu

Comments: