Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



„De ce eu?”, Premiul criticii bulgare la Festivalul de la Sofia


Filmul De ce eu?, în regia lui Tudor Giurgiu, a câştigat Premiul Uniunii Criticilor de Film din Bulgaria pentru cel mai bun film din Balkan Competition, la cea de-a 19-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Sofia (5 - 29 martie 2015).

În Balkan Competition, dedicată celor mai bune producţii din regiune, au fost proiectate 11 titluri. La ceremonia de sâmbătă seara au luat parte regizorul Tudor Giurgiu şi actorii Emilian Oprea şi Alin Florea. De ce eu? va rula pe ecranele din Bulgaria începând din 17 aprilie. 
De ce eu? rulează din 27 februarie în cinematografele din România, iar până în prezent a fost văzut de circa 40.000 de spectatori. Filmul îşi continuă traseul prin ţară, fiind programate proiecţii speciale, unele în prezenţa echipei, la Piatra Neamţ (20 martie, Teatrul Tineretului), Bistriţa (21 martie, Centrul Multicultural Sinagoga), Fălticeni (22 martie, Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”), Făgăraş (26 martie, Casa de Cultură), Suceava (26 martie, Universitatea Ştefan cel Mare), Târgovişte (27 martie, Teatrul „Tony Bulandra”), Deva (28 martie, Centrul Cultural „Drăgan Muntean”), Alba Iulia (29 martie, Casa de Cultură a Sindicatelor), Galaţi (3 aprilie, Teatrul Dramatic „Fani Tardini”), Buzău (4 aprilie, Sala Mare a Consiliului Judeţean), Bârlad (5 aprilie, Teatrul Victor Ion Popa). 
În paralel cu filmul a fost lansată şi campania „Singur împotriva tuturor”, iniţiată de echipa De ce eu?, Expert Forum (EFOR) şi HotNews.ro. Este un demers de încurajare a luptei împotriva presiunilor de orice tip, exercitate de către şefi de instituţii, politicieni sau magistraţi împotriva celor mulţi care lucrează în sistem, fie el public sau privat. Pe Hotnews.ro, dar şi pe deceeu@hotnews.ro, sunt aşteptate poveşti ale unor oameni care au avut curajul să înfrunte instituţii, să demaşte ilegalităţi şi abuzuri, să schimbe legi. Totodată, zeci de studenţi ai facultăţilor de Drept din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa s-au alăturat campaniei #EuSuntPanait
Thriller-ul politic este inspirat de cazul real al procurorului Cristian Panait, care s-a sinucis în 2002, la doar 29 de ani, în contextul anchetei asupra unui alt procuror și a presiunilor exercitate asupra sa. 
De ce eu? este produs de Libra Film, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei, Bulgarian National Film Center, Eurimages, Programul MEDIA şi SEE Cinema Network, cu participarea HBO România. Co-producători: Hai-Hui Entertainment, Chouchkov Brothers, Cor Leonis Films. 
În România, filmul este distribuit de RO Image 2000, în colaborare cu Transilvania Film. 
Detalii: deceeu.ro / facebook
 

Tags: alin florea, de ce eu, emilian oprea, premiul criticii la festivalul de film sofia, tudor giurgiu

Comments: