Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



De ce?


     Ne întorceam de la Buftea cu echipa cu care sunt în pregătirea unui decupaj si şoferul care a asistat şi el la vizionarea filmului Aurora, a exclamat, plin de ne­dumerire, că actorii de azi nu mai joacă atât de bine ca atunci. În filmele noastre? l-am întrebat. «Nu, în toate!...» Era prima dată când vedea un film mut. E adevărat că era vorba de o capodoperă, dar ce descoperea el era un lucru înfricoşător. De ce nu mai joacă interpreţii ca în fil­mele mute? Nu i-am dat decât un răs­puns foarte simplu: fiindcă scenariile nu mai sunt atât de bune, nici regizorii supuşi la un efort atât de extraordinar de a exprima o dramaturgie doar prin miiloacele specific cinematogratice: unul, două, trei inserturi scrise şi în rest expresivitatea interioară a eroilor, cadraj, montaj şi lumină... Nu putem şi nici nu se mai poate să ne întoarcem la mijloacele restrânse, din punct de ve­dere tehnic, ale filmului nevorbitor, în­tr-o lume aproape poluată de zgomote si verbiaj excesiv, dar va trebui să Inte­legem că economia in fabulă, dialon şi în «farmecul» interpreţilor este nece­sară, adică ozonizarea acestui aer poluat pe care îl inspiră şi expiră majoritatea fil­melor contemporane! Avem mai multă nevoie de «tăcere», vorba lui Alexa Visarion... Desigur, că şi mie mi-e mai uşor să revăd O lume nebună, nebună, ne­bună decât Potemkin; îmi place mai mult să fiu destins după un film, decât încrâncenat, îngândurat, copleşit... Dar oare vom exista cu adevărat fără Dos­toievski, Salom Alechem sau Thomas Mann, numai cu Maupassant sau Mark Twain? Aşa cum aş compara de exem­plu în cinematografie pe Dreyer cu Truffaut!...
     Şi ce putem face ca să micşoram de­calajul atât de mare între gustul publicu­lui pentru un film ca Săgeata căpitanului lon în raport cu Nunta de pia­tră? O singura soluţie: să nu îl facem, să nu le dăm, să nu îl arătăm pe primul! Mă gândeam la ce spunea Eugen Barbu, despre faptul că magazinele Bucureştiu­lui sunt invadate de flori artificiale de plastic. N-ar trebui făcute şi atunci cine ar vrea flori, ar fi nevoit să-şi întoarcă ochii spre florării.
     Oare nu e de datoria noastră să curmăm avalanşa producţiilor de gust dubios? Chiar eu mă întreb, de ce să fac în continuare lucrurile pe jumătate sau pe sfert bune, când am în faţa mea o carte minunată ca acea «Eternitate locală» de Eugen Seceleanu, pe care câţi dintre noi o cunoaştem? Şi de ce să-I canonim pe Marcel Păruş să ne scrie scenarii, când Vasile Voiculescu ne-a adunat cu migală, în volumele lui, atâtea bijuterii? Dar fiindcă omul nu poate să se simtă bine numai sugrumat într-o cravată şi mâncând excluslv icre negre şi asta l-ar face să respire mai greu sau i s-ar apleca?
(Cinema nr. 11, noiembrie 1978)

Tags: iulian mihu, nunta de piatra film, profesiune de credinta, regizori romani, sageata capitanului ion film

Comments: